Cătălin Predoiu publică azi pe Facebook un text amplu despre modelul economic al României, structurat ca un diagnostic al ultimului deceniu și însoțit de o propunere de reformă pe termen lung. Textul poartă însă și o dimensiune politică greu de ignorat: publicat de un vicepremier care s-a repoziționat vizibil în PNL în ultimele luni, el funcționează ca o autopropunere de premier, un vis vechi al său – dacă președinte nu i-a ieșit -, într-un moment în care PNL și restul coaliției încă nu au reușit să găsească o soluție de guvernare stabilă.

Un tipar care se repetă

Nu este prima ieșire publică a lui Predoiu cu miză de premier. În februarie, aflat la Washington într-o vizită oficială, el s-a întîlnit cu procurorul general al SUA, Pamela Bondi, cu conducerea FBI și cu șefa serviciilor americane de informații, discuții pe care le-a mediatizat intens, insistînd asupra rolului României ca partener strategic solid al Washingtonului. Încă de atunci scriam că Predoiu a început să aibă mesaje de premier, nu de simplu ministru de Interne.

De 4 iulie, cu ocazia recepției Ambasadei SUA de Ziua Independenței, Predoiu a revenit cu un mesaj de această dată critic la adresa propriului guvern, în care a enumerat proiecte economice strategice cu SUA stagnate sau întîrziate de ani de zile, precum unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, reactoarele modulare mici și Coridorul Vertical de gaze, adăugînd că nu există un guvern cu puteri depline care să recupereze aceste întîrzieri.

Cele două episoade conturează un tipar: de fiecare dată cînd Predoiu revine în atenția publică pe teme legate de relația cu SUA, mesajul lui capătă o coloratură de candidat la un rol de personaj politic cu viziune, „cel care vede tabloul de ansamblu” și enumeră ce nu funcționează, fără să se auto-desemneze explicit drept candidat de premier. Dar nici exagerat de criptic nu e. Textul despre nevoia unui model economic național se înscrie în aceeași logică, dar mută accentul de pe politica externă pe economie, un teren pe care un candidat la conducerea guvernului rebuie să demonstreze coerență.

Diagnosticul: trei drumuri înfundate

Miezul textului lui Predoiu este o critică tăioasă a modelului de creștere din ultimul deceniu, construit, spune el, pe trei piloni: îndatorarea externă, fondurile europene și consumul.
Despre îndatorare, critica lui vizează alocarea resurselor: banii împrumutați au finanțat în principal creșteri salariale, asistență socială și investiții locale prin programe precum „Anghel Saligny”, în loc să fie direcționați spre sectoare cu efect de multiplicare economică ridicat, precum industrii ale viitorului, digitalizare, resurse minerale critice și cercetare. Mai pe scurt, au îmbogățit rețelele de cumetrie ale baronilor locali, am sintetiza noi.

Despre fondurile europene, punctează problemele cunoscute, capacitate administrativă redusă, birocrație, corupție punctuală, și adaugă un element de presiune imediată: reformele structurale asumate prin PNRR nu au fost finalizate, ceea ce a dus deja la pierderea unor miliarde de euro, iar programul se închide în august 2026, eliminînd o sursă de finanțare pe care economia s-a bazat sistematic. În fapt, momentul cînd tsunamiul va veni oficial peste România.

Despre consum, teza lui este că a fost alimentat de importuri, într-un context care a descurajat oferta internă și a adîncit deficitul comercial.
Concluzia pe care o trage este asprăă, dar deloc nerealistă: România nu are, nici măcar la nivel conceptual, un model de dezvoltare economică coerent.

Soluțiile ”Predoiu”

Rețeta lui Predoiu pornește de la un audit administrativ amplu, o evaluare comparativă a legislației și a structurilor instituționale, menită să identifice reglementările redundante, contradictorii sau devenite obstacole pentru mediul economic. Un asemenea proces, spune el, ar putea dura unul-doi ani, urmat de cîțiva ani de implementare efectivă a reorganizării administrației centrale și locale, realizată simultan cu dereglementarea.

În paralel, propune construirea unui „model economic național” pornind de la resursele proprii, structura demografică și avantajele competitive reale ale țării, cu un orizont de aplicare de 5-10 ani și nevoie de un consens politic larg, pe care îl compară cu cel obținut pentru aderarea la NATO și UE, celebra Declarație de la Snagov din anii 90.

Un element foarte interesant este apelul la atragerea de investiții străine directe din state partenere strategice și din regiunea Golfului, dar Predoiu nu are suficient curaj să vorbească despre China ori, cine știe?, poate și de viitorul relației cu Rusia, de după război.
Mesajul politic central este că simpla consolidare fiscală, reducerea deficitului bugetar, este necesară, dar insuficientă: fără un model de creștere, cele 233 de voturi care vor susține viitorul guvern „se vor întoarce” împotriva celor care le-au obținut, în absența unei relansări economice vizibile, profețește el.

O critică fondată, dar cu zone neacoperite

Diagnosticul lui Predoiu preia, în mare parte, observații deja prezente în dezbaterea economică românească, dependența de consum și de fonduri europene ca motoare de creștere, insuficiența investițiilor productive, birocrația ca frînă pentru sectorul privat, și le articulează într-un text coerent, nu putem nega asta, cu miza aparentă de a-l poziționa drept o soluție de premier cu gîndire strategică, într-un moment în care coaliția ”pro-europeană” pare total în derivă.

Textul rămîne însă la nivel de principii. Nu indică explicit sectoarele economice pe care le consideră prioritare dincolo de mențiuni generale („industriile viitorului”, „minerale critice”), nu explică sursele de finanțare a tranziției în absența fondurilor europene și nu vorbește despre costul politic al unui audit administrativ de doi ani într-o perioadă în care presiunea publică pentru rezultate rapide este ridicată.

Rămîne de văzut dacă acest tip de intervenție îi va aduce lui Predoiu vreun rol în viitorul apropiat mai important decît cel actual, cu atît mai mult cu cît el e încă parte a unui partid fracturat în două și care se poate oricînd scinda oficial. Sau va rămîne, ca și episoadele anterioare legate de relația cu SUA, doar un exercițiu de vizibilitate politică fără urmări concrete. (Bogdan Tiberiu Iacob)