Situația actuală a PDL începe să semene izbitor cu cea din ultima parte a guvernării CDR, iar Traian Băsescu conștientizează tot mai mult că repetarea acelorași erori va conduce la aceleași rezultate, adică un dezastru politic. Poate de aceea, în ultima vreme, președintele se implică tot mai mult în viața PDL și a guvernului, punînd la cale manevrele de ”corijare”. Desigur, daca va reuși să își impună punctul de vedere.

Pentru a înțelege riscurile cu care se confruntă PDL în acest moment trebuie să ne amintim, pe scurt, lecțiile trectului. În 1996, PD a intrat la guvernare alături de CDR, dar a ajuns rapid în conflict cu premierul de atunci, Victor Ciorbea, și cu partidul care l-a susținut, PNȚCD. Demisia lui Traian Băsescu din fruntea Tansporturilor a dat naștere unei crize care s-a soldat, în ianuarie 1998, cu demisia tuturor miniștrilor PD, iar cîteva luni mai tîrziu, în martie, cu demisia premierului și înlocuirea sa cu Radu Vasile. PD revine în guvern, dar o face cu exact aceiași miniștri, o eroare de imagine care nu face deloc bine partidului. În același an, vine un prim semnal: la alegerile anticipate pentru primăria generală, candidatul democrat Alexandru Sassu ia un umilitor 3%. Un an mai tîrziu, Radu Vasile lasă locul lui Mugur Isărescu, după o nouă gravă criză politică, dar PD intră în proaspătul guvern, din nou, cu aceiași oameni, la care se adaugă Petre Roman, care renunță la șefia Senatului.

A doua mare problemă a PD este că miniștrii cei de neclintit sunt, în același timp, și deținătorii funcțiilor din Consiliul Politic al partidului, ceea ce generează o uzură și mai profundă a partidului. Coroborat cu rezultatul nefast al guvernării CDR, gafele democrate conduc la un rezultat jalnic în alegerile din 2000: 3% pentru candidatul prezidențial Petre Roman și 7% pentru PD. Numai victoria lui Traian Băsescu la primăria generală a mai oferit partidului un balon de oxigen, al doilea fiind spectaculoasa găselniță din 2004, alianța cu PNL sub pălăria ADA. Acum, însă, PDL se află cam în aceiași situație: deși cu un scor mult mai bun luat în alegeri, acum doi ani, partidul se încăpățînează să propună mereu și mereu aceiași oameni în guvern – Boc, Blaga, Berceanu, Videanu, Udrea etc – deși a trecut prin experiența a două alianțe eșuate la guvernare, cu PNL și PSD, și chiar printr-o moțiune de cenzură victorioasă.

Locul crizei economico-sociale provocate de guvernarea CDR e luat de impactul crizei mondiale, iar principalele posturi din partid sunt ocupate tot de inamovibilii miniștri-baroni. Traian Băsescu știe că menținerea acestei stări de fapt va duce, inevitabil, la repetarea situației din 2000, adică un dezastru la viitoarele alegeri, mai ales că actuala criză a prăbușit peste noapte partidul în sondaje cu peste 15%. Concluzia este că președintele va face tot posibilul pentru a rade figurile obosite atît din guvern, cît și din partid, prin schimbarea premierului și, implicit, a guvernului, ori prin remaniere, ca și printr-un congres la care să impună o nouă galerie de figuri politice în prima linie. Marea întrebare este dacă va găsi forța și argumentele necesare unei schimbări înainte de producerea unui eșec electoral de proporții, știut fiind că pedeliștii au tradiție în a nu se deștepta decît atunci cînd răul a fost produs. Deocamdată, amînarea congresului pentru anul viitor pare o victorie a vehii gărzi din partid, care capătă un nou răgaz pentru a-și întări și apropia pozițiile, pe măsură ce derularea ultimului mandat al lui Băsescu îi slăbește acestuia puterile. Dincolo de asta, poate că cea mai delicată problemă pentru PD este că, în ultimii ani, nu a reușit să producă niciun nou Băsescu, iar cel vechi deja dă semne că și-a atins maxim de potențial. (Bogdan Tiberiu Iacob)