CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Proiect: USL vrea simplificarea demiterii presedintelui

0 comentarii / 1513 vizualizări / 23 mai 2012

Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia preşedintele ţării poate fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendumul organizat în urma suspendării de către Parlament.

Legea actuală prevede că demiterea preşedintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Iniţial, proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaţilor, conform Mediafax, dar în ultima şedinţă a conducerii acestui for s-a stabilit transmiterea documentului la Senat, considerându-se că este de competenţa Camerei să dea un vot final pe această lege.

Potrivit proiectului de lege depus la Senat, iniţiatorii propun modificarea articolului 10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Astfel, demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.

Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, în legea actuală, condiţia de valabilitate a referendumului impusă de lege este aceeaşi pentru toate tipurile de referendumuri. În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a rezultatelor referendumurilor, acestea diferă.

Astfel, asupra problemelor de interes naţional, altele decât demiterea preşedintelui României, precum şi în cazul referendumurilor locale, cetăţenii decid prin majoritatea voturilor exprimate la nivelul ţării, respectiv la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

În alt caz, demiterea preşedintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Potrivit iniţiatorilor propunerii legislative, forma diferită de stabilire a rezultatului referendumului în cazul demiterii preşedintelui României nu îşi găseşte justificarea în prevederile Constituţiei, în legea fundamentală nefăcându-se o ierarhizare a problemelor deosebite ce pot face obiectul referendumului naţional.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998