CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

PSD-PDL, alba-neagra cu alegerile prezidentiale

0 comentarii / 1275 vizualizări / 28 iulie 2009

PDL a marcat azi un punct important în meciul cu PSD, pe fondul vâlvei create de anunțul lui Oprescu că ia în calcul o candidatură. Deși se speculează că primarul amenință candidații PSD și PDL, Vasile Blaga a făcut o mișcare abilă, lansând semnalul că partidul său nu se teme la fel de mult ca PSD de Oprescu. Și totuși, nici PDL nu explică pertinent de ce acum câteva luni nu voia să audă de modificarea legii, iar acum, brusc, vrea. PSD, lăsat în ofsaid de aliațiLa o zi după ce Inpolitcs a dezvăluit, în premieră, informația că nou constituita comisie PSD-PDL pentru modificarea legii alegerilor prezidențiale are misiunea principală de a elimina candidații independenți ori pe cei care provin din partide mici, dar cu șanse de a lua voturi bune, PDL face o mișcare care lasă PSD, din nou, în ofsaid. Concret, după ce reprezentantul PSD din comisie, Viorel Hrebenciuc, a declarat presei că majorarea numărului de semnături de la 200.000 la 500.000 e „o idee foarte bună”, Vasile Blaga a ieșit la rampă, azi, declarând că partidul său nu e interesat de acest demers, pentru că nu se simte amenințat de Sorin Oprescu, ceea ce înseamnă că anatema va cădea integral pe PSD, care e ferm hotărât să promoveze modificarea amintită. De altfel, trebuie amintit că PSD a avut în calcul modificarea Legii nr. 69/1992, de alegere a președintelui, (modificată ulterior prin OU nr. 129/2000, care a ridicat numărul de semnături de la 100.000 la triplul sumei) prin majorarea la 500.000 a numărului de semnături încă din toamna anului 2003, numai că a ieșit exact pe dos: de la 300.000, cât fusese până atunci, pragul a fost coborât la 200.000, prin noua lege 370/2004. În aprilie, Boc nu concepea modificarea legiiPe de altă parte, Vasile Blaga nu a putut să explice, astăzi, motivele pentru care formațiunea sa a decis, brusc, că legea alegerilor prezidențiale trebuie modificată, atât timp cât în primăvară, mai precis pe 3 aprilie, când PSD, prin Adrian Năstase, a făcut un demers în acest sens, reacția premierului Emil Boc a fost promptă și tranșantă: „Avem o lege în vigoare. În acest moment nu cred ca avem nevoie de legi suplimentare. Avem legi în vigoare care ne spun exact cum, ce si când se pot organiza alegeri în România. Nu am avut nevoie nici pâna acum de legi în acest domeniu, nu cred ca este nevoie nici acum de altele suplimentare”. Cum se vede, însă, în noaptea de după anunțul lui Oprescu, coaliția de guvernare a obținut, în fine, consensul mult dorit pe tema modificării legii alegerilor, singura problemă fiind cine încasează „castanele” electorale pentru eventualele „mânăreli”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998