CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9297 RON UP | 1 USD = 4.6851 RON UP | 1 GBP = 5.7419 RON UP

Războiul geopolitic împotriva României

0 comentarii / 3214 vizualizări / 10 noiembrie 2015

Flacăra unei aşa-numite revoluţii s-a întâmplat să se aprindă la Clubul Colectiv. Dacă nu s-ar fi întâmplat acolo, ar fi fost în altă parte. Obligatoriu. Pentru că, în România, a sosit momentul declanşării unui război geopolitic. Care, la fel ca şi data trecută, este impropriu denumit revoluţie. Să privim puţin dincolo de Piaţă Universităţii. Şi de alte câteva pieţe din marile oraşe. Şi să încercăm să observăm ce anume se resetează, de fapt. Clasa politică? Modul de a guverna? România? Sau întreg spaţial geopolitic în care ne aflăm şi unde tot ceea ce se întâmplă la Bucureşti reprezintă doar o parte? Este drept, importantă.
Mi-a reţinut atenţia un titlul extrem de sugestiv al ultimei analize postate de domnul Adrian Severin: “Pe străzile României nu se dau lupte politice, ci geopolitice”. Acelaşi autor consemnează că asistăm la redesenarea geografiei politice a Europei Centrale şi de Est, la Dunărea de Jos şi la Marea Neagră. Oricât pare de surprinzător sau de straniu, avem suficiente probe că aşa stau lucrurile. Să le analizăm pe rând.
Să vedem, mai întâi, care este provenienţa şi incidenţa termenului, atât de des folosit în ultimele zile, de revoluţie. Grupuri de manifestanţi au definit, pentru prima dată, ceea ce se întâmplă acum, drept revoluţie. Este drept, referindu-se la o dorită revoluţie a clasei politice. Şi ce este drept, un prim pas s-a produs. A căzut Guvernul. În decembrie 1989, la fel, grupuri de manifestanţi vorbeau despre o revoluţie. Una românească. Ca şi când eram singuri sub soare. Ori, în realitate, era resetată, nu de către popoare, ci de către centrele de comandă ale lumii, geopolitica unei importante părţi a Europei. Aşa-zisa revoluţie de la Bucureşti nu a fost decât una dintre mutările de pe tabla de şah. Este adevărat, singura însângerată.
Zilele trecute m-am numărat printre analiştii care s-au arătat surprinşi de faptul că un conducător a procedat complet atipic. Şi mă refeream chiar la preşedintele României. În loc să găsească o cale pentru a pune capăt manifestaţiilor – desigur, printr-o negociere – şi în loc să le solicite cetăţenilor revoltaţi să se întoarcă acasă, sub cuvânt că doleanţele lor vor fi satisfăcute, fie şi parţial, şeful statului, primul responsabil pentru stabilitatea României, le-a cerut, dimpotrivă, să continue manifestaţiile. Să fie şi în perioada următoare activi. În acelaşi fel. Trebuie să recunoaştem că o asemenea solicitare este total neobişnuită. Şi, aşa cum bine au remarcat alţi analişti, cel mai important diplomat străin prezent în România, Excelenţa Sa, Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, a sugerat, cât se poate de explicit, acelaşi lucru. Ca manifestanţii să continue. Uluitor.
Dar nu este, totuşi, chiar atât de uluitor, dacă ne gândim că, în fiecare dintre statele, în care, în ultimii 26 de ani cel puţin, au fost resetate politicile interne, pentru ca regiuni întregi ale planetei să îşi schimbe stăpânii – sau cel puţin în acest scop – s-a întâmplat la fel. Cetăţenii, pe buna dreptate, revoltaţi au fost utilizaţi ca masă de manevră. Pentru ca “dirijorii” să obţină rezultatul dorit. Şi exact asta se întâmplă acum şi la Bucureşti.
În decembrie 1989, cu o viteză extraordinară, în Piaţă Universităţii, sloganurile politice au făcut, literalmente, un uriaş salt istoric. Am fost acolo, le-am notat şi le-am consemnat în primul şi cred că singurul reportaj de la faţa locului care a văzut lumina tiparului simultan cu ridicarea greoaie a elicopterului, de pe Comitetul Central. De la “Perestroika Perestroika!” şi “Gorbaciov, ajută-ne!”, în nici două ore, s-a ajuns la “Jos Ceauşescu!” şi „Jos comunismul”. Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că şi atunci, cu mare eficacitate, au fost organizate infiltrări, atât printre manifestanţi, cât şi în cercul, mult mai consistent, al celor care, ca şi mine, urmăreau, de pe margine, evoluţia unei flăcări care avea să se transforme în vălvătaie. Prin intermediul unui carnagiu.
Astăzi, ştim foarte bine cum au fost dirijate aceste “revoluţii” de catifea sau sângeroase, în toate statele Europei Centrale şi de Est.
Astăzi, ştim la fel de bine ce s-a întâmplat în 13-15 iunie – şi, mai ales, de ce – tot în Piaţă Universităţii din Bucureşti. Cum s-au produs infiltrările. Cum s-au produs manipulările. Cine şi cum a provocat aşa-zisele violenţe. Cine a dat foc la autobuze. Cine şi în ce fel şi, mai ales, de ce i-a adus pe mineri în Bucureşti. Şi care a fost rezultatul în jocul geopolitic. Cum a fost împinsă România cu cel puţin zece ani în spate, la scurt timp după ce nemulţumirile unui întreg popor fuseseră confiscate de o mâna de KGB-işti, dirijaţi de la Moscova.
O fi întâmplător că niciunul dintre numele care se vehiculează, chiar în acest moment, pentru funcţia de premier tehnocrat al României nu este, prin biografia lui, vreun pro-american. Ci, mai degrabă, ei sunt americano-sceptici sau chiar anti-americani. Şi, totuşi, din rândul lor, Klaus Iohannis este silit să aleagă un premier. În oricare variantă însă, fiecare în parte dintre cei nominalizaţi până la ora postării acestei analize este legat, mai mult sau mai puţin vizibil, dar temeinic, de mediile politice ale Uniunii Europene. Şi aproape toate drumurile duc spre Germania.
Renunţă oare Statele Unite, din motive tactice sau strategice, la parteneriatul consolidat cu singurul stat din zonă care i-a rămas fidel? Se retrag, cel puţin sub aspect politic, americanii din România? Vom afla mai multe, zilele viitoare. Când vor avea loc importante evenimente la scară globală. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998