Risul curcilor: SRI a mai ”prins” un spion
2 comentarii / 7676 vizualizări / 14 noiembrie 2017
Mare agitație mare: ca niciodată, SRI anunță după prînz că, la orele 17,00, vine un comunicat de maximă importanță pentru țară. Aproape s-au oprit păsările din zbor, pentru că asemenea demers cam e o premieră. Ne invadează rușii? S-a aflat de vreo bombă de calibru plasată vreundeva de teroriști? Ei aș: SRI a prins un spion. Ori, mai degrabă a ”prins”.
La orele 17,00, prin intermediul unei transmisii făcute, probabil, prin intermediul unui telefon mobil – dar unul de acum cîteva generații bune – purtătorul de cuvînt al SRI, Ovidiu Marincea, ne anunță marele eveniment.
Imediat după asta, presa se grăbește să scrie că SRI a capturat un spion foarte periculos, de origine sîrbă.
(De fapt, cu cît organul de presă e mai căzut în admirația serviciului, cu atît relatările sunt mai exaltate)
În fapt, Marincea ne anunță doar că judecătorii de la Curtea de apel au interzis unui cetățean sîrb dubios să mai calce prin România vreo 15 ani.
Asta, la cererea SRI, care l-a monitorizat atent și a descoperit că sîrbul în cauză se cam interesează de lucruri neprincipiale.
Desigur, ne explică SRI, omul nu a pus mîna pe nimic pînă acum, așa că nu e vorba de un spion adevărat, (”Cetățeanul sârb nu a reușit să intre în posesia niciunui document sau informație clasificate”), ci de un spion ”in spe”, cum s-ar zice un posibil viitor spion.
Practic, despre Bratislav Zivkovic, cum se numește, nu ni se spune că a fost nici arestat, nici reținut, de fapt e foarte probabil ca decizia Curții să fi fost luată în absența lui.
Și totuși, cine e individul?
Zivkovic este genul de personaj care, într-adevăr, e de preferat să nu se preumble prin țara ta.
Profilul de spion, însă, îi e cam foarte îndepărtat, am spune că din contră.
Un spion e, prin definiție, un personaj cît mai low-profile, care face tot posibilul să se strecoare cît mai neobservat, cît mai șters, în locurile unde are interes și să dispară la fel de neobservat.
Zivkovic este opusul acestui profil: unul dintre cei mai celebri mercenari europeni – căci asta e meseria lui – sîrbul este o veritabilă vedetă media: dă interviuri, apare în zeci de articole din ziare și reviste și vorbește deschis despre misiunile sale.
Fizionomia îi e parcă special ”aranjată” ca să poată fi urmărit din elicopter fără binoclu.
Zivkovic nu se ascunde, nu se eschivează: e mîndru de ceea ce face. De faptul că e gata să lupte pentru cauza rușilor, în Crimeea, ori a spaniolilor, în problema catalană și asta doar pentru că și catalanii, la rîndul lor, au ținut partea croaților pe vremuri etc.
E greu nu să-l filezi pe Zivkovic, ci să-l ratezi.
ce dracu acum 10 ani a fost prins un spion bulgar, acuma unul sarb sau croat (ma rog vorbesc aceiasi limba), care poate fi recunoscut din avion, dar cate miliarde costa prinderea unui spion de doua parale, deja devine un spectacol grotesc chestia asta cu spionii, mai bine s-ar ocupa de teroristi ca Tarik!!
Pai, ce ati vrea domnule BTI, sa se aresteze pe ei si pe capii binomului, ca astia sunt adevaratii agenti straini!