Președintele Klaus Iohannis pleacă la luptă fără mandat. Încep negocierile pentru viitorul Uniunii Europene, negocieri de care depinde și viitorul României. Dar, în țară, nu s-a convenit nimic. Nu există un consens pentru o Europă cu mai multe viteze. Nici un consens pentru o Europă concentrică. Și, în general, niciun consens. Pentru niciuna dintre variantele avansate, până în prezent, de conducătorii Uniunii Europene. România nu are, cum ar fi putut să aibă, o propunere a sa. Un scenariu diferit de toate celelalte și care ar putea fi luat în calcul. Măcar la negocieri.
Președintele Klaus Iohannis e un fel de câine surd la vânătoare. El nu a primit un mandat din partea societății românești pentru a negocia un obiectiv anume. Și nu are nici mandat din partea Parlamentului, singura instituție, în afara poporului român, care poate decide viitorul pe termen lung al acestui stat. În alte părți, într-o chestiune atât de importantă, se fac referendumuri. Cum este posibil așa ceva?
Fără a avea spatele acoperit de o decizie luată la nivel național, domnul Klaus Iohannis se mișcă între doi parametri extremi. În cel mai rău caz, el poate lua decizii neasumate de români, dar care, pe termen mediu și lung, să împingă această țară într-o aventură inacceptabilă. Și atunci vom vorbi despre trădarea în cel mai înalt grad și în cel mai grav mod a interesului național. În cel mai bun caz, însă, Klaus Iohannis, prevalându-se de prevederea constituțională conform căreia el reprezintă statul român în plan extern, va opta pentru formula convenită de nucleul dur al Europei, dar fără a avea în spate o susținere din partea populației, a Parlamentului, a majorității parlamentare și a Guvernului. Iar România, în aceste condiții, nu își va putea îndeplini angajamentele luate, în numele ei, de către Klaus Iohannis.
Au fost câteva momente în care președintele României și-a devoalat intențiile. El și-a fixat un obiectiv cel puțin ciudat. Pe de o parte, afirmă el, România se pronunță nu pentru mai multe viteze și nu pentru o Europă concentrică, ci pentru o Europa mult mai integrată. În care, îl citez, “România trebuie să mai cedeze ceva suveranitate”. Iar pe de altă parte, el promovează teza conform căreia România ar putea să intre în nucleul dur UE.
Interesant! Dar ce este, în definitiv, acest nucleu dur UE? Este acea parte a Europei care ar cea mai mare viteză. Și ce înseamnă asta? Înseamnă cel mai înalt nivel de dezvoltare din Europa. Un grup restrâns de state, în epicentrul căruia se află Germania și Franța, care dispun de cele mai dezvoltate economii. Cum să intre România în acest nucleu dur, când ea nu reprezintă decât 1% din produsul intern brut realizat la nivel european?
Acest proiect, destul de neclar conturat, al președintelui Klaus Iohannis împinge România într-un fel de hologramă, iar efectele unor asemenea demersuri, finalizate prin “să mai cedăm ceva suveranitate”, pot fi ramatice.
Tocmai de aceea mă așteptam ca măcar în ședința CSAT să fi fost abordată această temă, pentru ca președintele Klaus Iohannis să audă și părerile celorlalți membri ai acestei instituții, responsabilă pentru apărarea și siguranța națională. Dar nu s-a întâmplat așa. (Sorin Roșca Stănescu)