Un editorial din New York Times, extrem de interesant, mă obligă să reacționez. El se referă la țarul Vladimir Putin care nu este, totuși, un monarh, la popularitatea acestuia și insistă asupra tezei conform căreia, Federația Rusă de astăzi este produsul stăpânului de la Kremlin. Teza lansată de New York Times se bazează pe analizele unui sovietic convertit la capitalism, numit Gleb Pavlovsky. Acesta joacă rolul unui designer al politicii de la Moscova și, de vreme ce este păstorit de una dintre cele mai puternice publicații din Statele Unite, este de presupus că se bucură de multă credibilitate. Numai că, teza sa, mie unuia, mi se pare falsă. Vladimir Putin nu este altceva decât produsul Federației Ruse. Un produs, până una-alta, de succes.
După anexarea Crimeei, cum bine remarca analistul citat de New York Times, popularitatea Federație Ruse a crescut până la cer. Procentele lui s-au ridicat la 80% astfel încât, în prezent, Vladimir Putin poate, bine mersi, pentru mai mult timp, să lipsească de la serviciu, fără ca autoritatea să scadă. Numai că ideea cultivată, ciudat de insistent, în presa americană și preluată și în presa european-occidentală, conform căreia, pentru a înțelege Rusia trebuie să îl înțelegi pe Vladimir Putin, mi se pare profund greșită. Și ea stă la originea multor erori grave ale Occidentului în raport cu Rusia. Așa s-a întâmplat și în timpul Războiului Rece. Vezi Doamne, imperialismul sovietic, natura și esența lui, modelul de comportament, nu ar fi putut fi descifrat de sovietologii Occidentului decât în condiția în care ar fi fost dezlegată natura tainică și sumbră a psihologiei lui I.V. Stalin. La fel s-a întâmplat chiar și atunci când, la Moscova, au existat conducători slăbi, unii dintre ei împăiați. Analiștilor din Occident li se părea suficient să facă un efort, încununat de oarecare rezultate, pentru a înțelege modul în care ia decizii stăpânul de la Kremlin. Și de aici încolo, credeau că poate fi desfăcut întregul ghem al Imperiului Sovietic, iar acum, mai recent, al Federației Ruse.
Acești analiști nu au înțeles două lucruri esențiale. Și nici astăzi, aceste lucruri nu sunt înțelese de editorialistul de la New York Times. Primul este că, prin natura însăși a sistemului, la vârf nu este niciodată promovat vreun personaj extrovertit. Și numai și numai oameni ai sistemului. Educați de sistem. Construiţi psihologic pentru a fi duplicitari. Pentru a-și ascunde, permanent, adevăratele intenții. Cum îmi spunea un prieten zilele trecute, pe nume Adrian Severin, oameni care atunci când semnalează că se îndreaptă spre vest, își păcălesc adversarul, care îi așteaptă în est, iar ei, în realitate, dispar, fie în nord, fie în sud. Niciodată, așadar, tentativa de a descifra modul în care gândește și ia decizii un lider de la Moscova, nu conduce, finalmente, la vreun rezultat bun. Dar atunci la ce?
Numai și numai la cunoaşterea profundă a Rusiei. A modului după care funcționează acest stat de sute de ani, a psihologiei colective, a speranțelor, a așteptărilor, a slăbiciunilor și a dârzeniei omului rus. Dacă înțelegem Rusia profundă, în acest mod, dacă îi studiem temeinic istoria și vedem ce altceva decât oamenii au determinat evoluția acestui stat, atunci nu ne va fi deloc greu să dăm răspunsuri cu mult mai corecte decât încearcă analiștii de la New York Times.
Și înainte de a încheia, nu mă pot abține să nu mă amuz de una dintre afirmațiile lui Gleb Pavlovsky. Acesta merge atât de departe încât, pornind de la popularitatea uriașă pe care o are, în prezent, Vladimir Putin, consideră că ea prezintă, de fapt, o capcană și un uriaș pericol pentru viitorul său politic. Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, așa cum se întâmplă cu toți oamenii politici, și cariera lui Vladimir Putin va lua sfârșit. Și așa cum este obiceiul la Moscova, și nu numai la Moscova, ieșirea din scenă nu va fi cu aplauze, ci cu înjurături. Dar asta nu se va întâmpla, în niciun caz, în timp ce Putin va avea cota de popularitate pe care o are în prezent. (Sorin Rosca Stanescu)