CURS VALUTAR

Scandalul de la Ateneu si o necunoscuta: cit mai ”rezista” imnul de stat?

2 comentarii / 2034 vizualizări / 13 ianuarie 2019


Reuniunea mai-marilor UE de la Ateneul român a produs, în buna tradiție românescă, un nou scandal, după ce ne-am trezit cu ditai imnul de stat cenzurat din voia organizatorilor. Mai precis, corul Madrigal a sărit peste ultima strofă, cu referiri la creștinismul românilor, ca să nu lezeze anumiți oaspeți străini. Marea întrebare nu ar fi, însă, în opinia noastră, motivul cenzurării, ci cît va mai rezista imnul nostru în forma actuală, în contextul globalizării.

Epoca modernă lovește tot mai crunt în imnurile de stat, de oriunde. Creații vechi, în cele mai multe cazuri, ele transmit mesaje potrivite epocii în care s-au născut, dar departe de standardele momentului, motiv pentru care se ”umblă” tot mai des la ele, cel mai adesea cu scandal.
Nu-s decît vreo 2-3 ani de cînd parlamentul canadian a modificat imnul propriu, înlocuind formularea ”fiii tăi” cu ”noi toți”, pentru a se elimina discriminările de gen.


Fenomenul pollitically corect joacă dur: imnul post-apartheid al Africii de Sud e cîntat în cinci limbi autohtone, ca să nu se supere vreo etnie. Al Canadei, doar în două.
În Spania nu există cuvinte ale imnului și de cîte ori s-a încercat ceva în direcția asta s-a concluzionat că e imposibil să găsești ceva care să împace și bascii, catalanii etc.
O tentativă recentă a aparținut unei soliste pop, Marta Sanchez, care a creat o versiune proprie anul trecut, iar controversele, în special la nivelul clasei politice, au urcat pînă la cer.


De versuri s-au ferit și Kosovo ori Bosnia-Herțegovina, care au ales tot melodii fără cuvinte, ca să nu susciteze te miri ce orgolii.


Imnul Germaniei a avut și el un traseu dificil. ”Deutschland, Deutschland uber alles” (Germania deasupra tuturor) e singurul imn din lume compus de un mare creator, Joseph Haydn, nu special pentru asta, însă. (Interesant de punctat, Columbia, Senegal, Belgia și Ecuador au imnuri compuse de proprii președinți ori premieri) Pînă în 1918 a fost imnul Imperiului Austro-Ungar, deci și al unei părți a românilor. După al doilea război mondial, jumulita Germanie de Vest nu a avut imn deloc cîțiva ani, apoi a optat pentru cel actual, dar textul a fost atent periat și s-a ales doar strofa a treia, considerată mai puțin belicoasă. În plus, textul integral făcea referire la granițe care nu mai sunt de mult actuale. S-au făcut eforturi politice majore în anii 70-80 pentru recuperarea tuturor celor trei strofe, dar o decizie a Curții Constituționale în anii 90, apoi una politică a făcut ca strofa a treia să rămînă unică, inclusiv după reunificare. De cealaltă parte, Germania de Est a tras ani buni cu un imn care reclama unificarea sub stindard comunist, dar a renunțat prin anii 70.


Despre Franța se știe, de asemenea, că are unul dintre cele mai celebre imnuri, dar și cel mai violent probabil, motiv pentru tot mai multe critici. ”Prin câmpiile noastre auziți/Răcnetele nemiloșilor ostași?/Vin până la voi în brațe/ Să vă gâtuie fiii și soațele(…)Fie ca sângele lor spurcat/Să ne îngrașe brazdele!” etc.
Al Ucrainei debutează în forță cu mesajul ”Ucraina încă nu e moartă”.


Nici pentru Coreea de Nord imnul nu a mai corespuns la un moment dat, din 1980 vechiul cîntec fiind înlocuit cu unul de premărire a dinastiei Kim (il Sung și Jong il). Al Japoniei, în schimb, are o vechime de vreo 1200 de ani.
Un caz spectaculos e al Cehoslovaciei, care și-a ales în 1918 un imn creat cu versuri dintr-o operă cehă și un cîntec popular slovac. După despărțirea din anii 90, fiecare stat și-a recuperat bucățica în imnul propriu.


Imnul Ugandei e atît de scurt încît adesea se cîntă de două ori la rînd, în timp ce al Greciei are 158 de strofe.


Adevărul e că nu-i ușor că compui un imn național.

Textierul celui mexican a fost încuiat în cameră de iubita lui și ținut ostatic pînă a compus versurile de rigoare. Autorul celui costarican a pățit-o mai rău ca Elena Udrea, fiind încarcerat din ordin prezidențial pentru că a refuzat să compună imnul de stat. Finalmente, a cedat.


Zambia, Tanzania și Africa de Sud au imnuri derivate din același cîntec, Marea Britanie și Liechtenstein au același cîntec cu versuri diferite, la fel Estonia și Finlanda, în timp ce Albania are un cîntec compus de românul Ciprian Porumbescu, care e un fost imn al României. Versurile imnului olandez constituie un acrostih cu numele unui erou național, Willem Van Nassov.

Imnul Malaeziei are o poveste incredibilă: a fost compus în grabă și de rușine, prin adaptarea pripită a unei melodii seychelleze, pentru că țara nu avea deloc imn cînd sultanul a fost invitatul Reginei Marii Britanii și s-a trezit ”descoperit” la ceremonii.


Rusia a avut ”Internaționala” drept imn, pînă în 1944, cînd a trecut la un cîntec compus de un autor autohton. Versurile au fost schimbate după moartea lui Stalin, prin introducerea numelui său în text, apoi din nou în 1977, cînd s-au redus referirile la al doilea război mondial în favoarea celor despre victoria comunismului. După destrămarea URSS, Elțîn a făcut imn dintr-o melodie a lui Mihail Glinka, dar vechiul imn a fost reinstaurat de Putin, cu versuri din nou modificate, evocînd măreția istorică a Rusiei. Nenumărate critici ulterioare, inclusiv din partea lui Elțîn, au taxat întoarcerea la un cîntec care amintea de perioada comunistă.


Revenind la România, și aici au fost probleme nenumărate cu imnul de stat, țara noastră avînd vreo șase într-o perioadă nu foarte lungă. Aproape 20 de ani, imnul regal nu a avut versuri, pînă s-a îndurat Vasile Alecsandri și a produs unele, încă trei scurgîndu-se pînă la prima lor interpretare oficială. A urmat ”Zdrobite cătușe”, în 1948, al cărei text preamărea frăția cu poporul rus, ”Te slăvim, Românie”, în 1953, tot cu referiri la leninism și la poporul sovietic, apoi ”Pe al nostru steag e scris unire”, în 1975, compus de Ciprian Porumbescu (actualul imn albanez), și ”Tricolorul”, tot de Porumbescu, pînă în 1989, dar cu versuri modificate la un moment dat, din ordinul lui Ceaușescu. Legenda spune că el însuși ar fi scris unele versuri.
În 1989 avea să devină imn ”Deșteaptă-te, române”, al șaselea în doar 41 de ani, veritabil record.


Totuși, ca și în cazul ”Marseillezei”, textul lui Andrei Mureșanu e extrem de dur, de violent, și de xenofob, cu atacuri la turci/arabi ori la ruși, melodia nefiind limpede pînă azi cui aparține cu adevărat.
”N-ajunse iataganul barbarei semilune/A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim/Acum se vâră cnuta în vetrele străbune/ Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!” sunt exemple de versuri cam prea aspre în zilele noastre.


Să nu mai spunem că printre ”barbarii de tirani” se numărau și ungurii și austriecii, motiv pentru etnicii maghiari de la noi să nu se prea dea în vînt după noul imn. De aici, și scandalurile post-decembriste provocate de refuzul intonării imnului național la diverse ceremonii din Ardeal, înlocuit cu cel al Ungariei, scandaluri care au alimentat din greu retorica naționalistă a unor partide precum PRM ori PUNR.


Pentru că nu era politically correct nici acum un sfert de secol, din textul noului imn s-au selectat, în consecință, doar patru strofe mai puțin belicoase, consfințite prin legea 75/1994. O lege care a generat dezbateri aprinse, poetul senator Adrian Păunescu avînd obiecții inclusiv față de formularea ”și scopul ei preasfînt”, care i se părea avînd conotații obscene.

În 2011, la un meci România-Franța, textul imnului a fost ajustat din prudență, sărindu-se peste versul ”Un nume de Traian”, corespunzător celui al președintelui în exercițiu. Riscul unui val de huiuduieli în timpul intonării imnului fusese considerat prea mare de către organizatori.


Iată că, mai nou, nici textul edulcorat nu mai corespunde: strofa ”Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină,/Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt./Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!” a căzut la ”montaj”, în cîntarea de la Ateneu.

De astă dată, nu conotațiile violente au deranjat, ci referirile la creștinism, lucru care sunt semne că deranjează profund Biserica, după pozițiile adoptate de unele siteuri creștin-ortodoxe.
Probabil e firesc să se întîmple astfel, la scurtă vreme după semnarea de către țara noastră a pactului de Marrackech privind încurajarea migrației.
În următorii ani, un eventual val de musulmani aclimatizați la noi ar putea reclama referirile la creștinism din textul imnului.


Deocamdată, e de remarcat că imnul începe să fie ”ajustat” din prudență, iar situația probabil se va repeta și în viitorul apropiat, pe durata deținerii președinției europene.


De aici, o întrebare-cheie: cît va mai dura pînă cînd textul imnului va fi din nou modificat oficial, în numele noilor viziuni progresist-globaliste? (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. cine sa fie ,,revizorul,, versurilor??? Probabil se va alege ca imn ,,un elefant se legana,, pt ca s-ar potrivi vremurilor cu imigranti sositi la hotar si tara e primitoare….Dezamagitoare e atitudinea patriarhului daniel care nici nu si-a dat seama de modificarea imnului dar o tine langa ca biserica ortodoxa s-a pastrat datorita monarhiei.Vax! Au fost platite biruri grele pt asta,religia ortodoxa s-a pastrat in regat doar prin decizia marsava de a plati cu bogatiile solului si subsolului si nu prin lupta.

  2. Citez citeva fragmente din imnul Italiei, ca sa intelegem ca si italienii au cam acelasi temerament vulcanic ca si romanii si francezii.

    Fratelli d’Italia / L’Italia s’è desta, / Dell’elmo di Scipio / S’è cinta la testa.
    Frati italieni, Italia se desteapta (se trezeste), coiful lui Scipio sa ne acopere captelele.

    Stringiamci a coorte / Siam pronti alla morte / L’Italia chiamò.
    Sa ne stringem cohorte, sintem gata sa murim daca Italia ne cheama.

    Noi fummo da secoli / Calpesti, derisi,/ Perché non siam popolo, / Perché siam divisi.
    Noi sintem de secole calcati in picioare, batjocoriti (luati in ris), de ce nu sintem un popor, de ce sintem dezbinati.

    l’Aquila d’Austria / Le penne ha perdute.
    Vulturul austriei si-a pierdut penele. Aceste versuri imi plac foarte mult.

    Am scris austriei cu a mic, e o figura de stil nu o greseala.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *