În ultimul timp se vântură în presă tema publicității la TVR. Propunerea lui Sorin Roșca Stănescu de a interzice televiziunii publice difuzarea de publicitate este în strânsă legătură cu incapacitatea și lipsa de interes (=competență) a conducerii TVR pentru creșterea audiențelor, deci implicit veniturile din publicitate. Este și o soluție de a „răsplăti” televiziunile private care și-ar împărți astfel banii pe care până acum îi încasa TVR.

Bani puțini, din ce în ce mai puțini din cauza scăderii constante a audiențelor – astfel, dacă în anii 2004-2005 se încasau aproape 20 de milioane de euro, în 2013 se estimează aproximativ 8-9 milioane de euro –, dar care contează în vremuri de criză. Nu știu dacă propunerea lui S. Roșca Stănescu exprimă politica PNL, dar pare că este de conivenţă cu interesele lui C.E. Săftoiu, pentru care este important să-i vină cât mai mulți bani de cheltuit și nu să se străduiască să-i câștige făcând audiențe care ar crește veniturile din publicitate. Atitudinea lui C. Elwis Săftoiu e specifică oricărui conducător nepriceput ce alege mereu soluția „să i se dea”. Calculul lui e simplu: va pierde 8-9 milioane de euro prin anularea publicității, dar va câștiga 25-30 de milioane de euro în cazul în care taxa pe serviciul public de televiziune se va majora cu 25% (de exemplu, pentru persoane fizice, de la 4 lei, cât este acum, la 5 lei pe lună). Un câștig anual de aproape 20 de milioane de euro numai bun de vămuit.

Din toamna anului 2002, TVR are un regim restrictiv de difuzare a publicității, față de celelalte televiziuni private – maxim 8 minute pe oră, față de maximum 12 minute cât i se permite unei televiziuni particulare. În plus, calupurile de publicitate la TVR nu au voie să întrerupă programele, difuzându-se doar între acestea. Majoritatea televiziunilor publice din Europa au patru surse de finanțare: taxa pe serviciul public de televiziune (licence fee), venituri din publicitate, venituri proprii (din vânzări de drepturi Tv, din comercializarea produselor proprii etc.) și alocări de la bugetul de stat (în general pentru retehnologizări și pentru unele cheltuieli ale stațiilor ce emit în străinătate). Notorii sunt două situații extreme: cazul BBC, care nu difuzează publicitate, și cazul televiziunii publice spaniole, care „trăiește” doar din publicitate. Cei care au vânturat subiectul anulării publicității la TVR au invocat în mod repetat cazul BBC, dar au uitat să adauge că BBC generează venituri proprii imense pentru că fac performanță. Produc programe de calitate cu audiențe mari, domină piața de televiziune, fiind unul dintre cei mai mari producători și exportatori de programe de televiziune din lume. BBC consumă mult, pentru că produce imens la un standard înalt de calitate. BBC își confirmă permanent statutul de „navă amiral a industriei de televiziune britanice”. Este finanțată fără rezerve de cetățeanul britanic, deoarece acesta respectă instituția publică BBC pentru ceea ce ea face pentru el. Și se mai uită „un amănunt” că la BBC conducerea este numită de opoziție, pe când, în România, TVR este feuda politică pe care și-o trec de la unii la alții toți politicienii de cum vin la putere.

De ce varianta cu patru surse de finanțare este cea mai răspândită? Taxa pe serviciul public de televiziune (care are și ponderea cea mai mare din venituri) leagă direct televiziunea de „stăpânul” ei – cetățeanul, și nu politicianul, ca la noi. Publicitatea ține trează starea de competiție pe piață atunci când televiziunea publică produce divertisment sau alte programe similare cu cele ale posturilor private. Grija pentru veniturile din publicitate, direct proporționale cu performanțele de audiență, este un factor de menținere a capacității de a performa în raport cu competitorii. Este stimul, dar și măsură pentru managementul de calitate. Audiențele nu sunt un scop în sine și o televiziune publică nu le râvnește cu orice preț, însă ele sunt cele care reflectă obiectivul de a avea cât mai mulți telespectatori, căci o televiziune publică fără un public este un nonsens.

În situația de astăzi a TVR este periculos să i se reteze sursa de finanțare din publicitate, măcar și pentru faptul că este una dintre ultimele legături pe care actuala conducere le mai are cu realitatea, cu performanța, cu buna gestiune. Fără publicitate (= audiențe = performanță) actualul management al TVR va putea ascunde „justificat” audiențele dezastruoase pe care le obține în raport cu resursele imense pe care le cheltuie și se va cufunda și mai mult în risipă, în bunul ei plac, în proiecte păguboase și divertisment suburban. Atunci chiar nu va mai conta cine și câți se uită la Televiziunea Română, în afară de publicul manelist pe care îl atrage în ultimul timp. (Valentin Nicolau)