Noul concept lansat de Administrația Prezidențială nu este altceva decât expresia inconsistenței Constituției României. Raportul puterilor în stat, conform Constituției, este periculos de elastic. Nu suntem nici o republică prezidențială și nici o republică parlamentară. Suntem o struţo-cămilă. Și, de aici, este generată tendința naturală a oricărui președinte, instalat prin cel mai reprezentativ vot direct, de a ocupa spațiul vidat de o Constituție ambiguă. Deci, de a dobândi puteri sporite. Noua strategie de securitate este expresia acestei tendințe naturale.
În timp ce întreaga opinie publică urmărește cu răsuflarea tăiată o confruntare politică care, în definitiv, nu reprezintă altceva decât o convulsie ciclică, aproape pe neobservate, doctrina de siguranță națională se schimbă în mod fundamental. Și cât se poate de explicit. La Cotroceni se va muta, în curând, polul real de putere al statului.
În ce constă diferența? Ce va fi nou și cum va fi redefinită puterea în statul român de noul concept al siguranței naționale? În esență, securitatea devine extinsă. Ea se referă, nu numai la răspunsul pe care statul, prin instituțiile sale, în fruntea cărora se află Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, îl dau unor provocări legate de terorism sau de pericolul unor provocări anti-NATO, ci și la o serie întreagă de domenii care pot crea instabilitate sau, dimpotrivă, pot conferi forță unui stat. Cum ar fi de exemplu, securitatea alimentară. Sau securitatea ecologică. Sau securitatea socială. Și așa mai departe. O asemenea extincție rămâne doar teoretică? Este ea doar o simplă schemă care urmează să-i fie prezentată Parlamentului, sub forma unor grafice?
Exclus. Instituția prezidențială se modifică în funcție de noua doctrină. Dacă Parlamentul va aproba conceptul de securitate extinsă, atunci vom asista la o reorganizare, din temelii, în baza noii doctrine, a însăși instituției prezidențiale. Ea se va structura în raport direct cu ceea ce își propune să controleze și să apere. Efectul, în linii mari, va fi că, pentru prima dată, sub auspiciile Palatului Cotroceni, vom avea, de fapt, un Executiv paralel. Un Guvern mai elastic decât cel de la Palatul Victoria, mai dinamic, mai puțin numeros și care, în principiu, ar putea deveni mai eficient. Dar, în același timp, mai ferit de controlul public.
Consecința în planul raporturilor dintre puterile statului este că, profitând de ambiguitățile unei legi fundamentale, încremenită în timp și, în mod evident, depăşită, președinția României va tinde și va reuși să ocupe terenul din care Guvernul, mult prea fragilizat, se retrage și care nu poate fi ocupat nici de puterea legislativă, la rândul ei extrem de fragilizată. Cu alte cuvinte, când vom vorbi în viitor – la un timp de la adoptarea strategiei extinse de securitate națională – despre Executiv, ca putere, nu ne vom mai gândi, în primul rând, la Guvern, ci predominantă va fi acea parte a Executivului, numită președinție.
Nu este deloc exclus ca, într-un mod conștient sau subconștient, întreaga bătălie politică care se duce în prezent și în care intervine, cu brutalitate, binomul SRI – DNA, să aibă drept obiectiv extincția puterii prezidențiale. (Sorin Roșca Stănescu)