Campania electorală a intrat în parametri noi, spectaculoși, fără precedent: nu se mai lucrează cu programe și promisiuni electorale, ci cu DNA și servicii secrete.
În timp ce procurorii rup hălci din greii partidelor politice, președintele lovește pe partea lui, prin scandalul Ponta-acoperit. În continuare, așa cum scriam, marele cîștigător se conturează a fi Meleșcanu, care a făcut în ultimele zile, probabil, un salt de cel puțin 5% în opțiunile de vot, iar eventuala eliminare a lui Iohannis l-ar trimite direct în finală.

Cît despre impresia de răfuială între el și Băsescu, avem serioase dubii. Și vom aminti cîteva povești cu tîlc, peste care s-a pus oarece praf al uitării.

Băsescu se chinuie de zile bune să creeze impresia unei rupturi între el și Meleșcanu, de mai bine de un an, de cînd ex-șeful SIE l-ar fi acoperit pe Ponta cu celebra HG 223 din aprilie. Amorsînd scandalul ”Ponta-ofițer acoperit”, afirmă că se gîndește numai la binele și la imaginea țării, pentru că, nu-i așa?, ce ar zice lumea să afle că în România avem politicieni-agenți?

Și dă-i și luptă…

În realitate, zece ani de mandate băseciene ne-au devoalat stilul său de lucru: o avalanșă de informații, parte reale, parte inventate, aruncate peste opinia publică la grămadă, în momentele cheie. Cu fler de excelent ziarist, Băsescu a înțeles demult că publicul adoră bîrfele, declarațiile bombă, care devin rapid știri explozive, ca atare nu îl dezamăgește; din tot noianul de informații, ceva-ceva tot rămîne, invariabil. (Sistemul vînătorii cu alice: din cîteva zeci slobozite, una-două tot ating ținta și e suficient.) Important e ca ceea ce rămîne să fie ceea ce se dorește să rămînă.

A lua în calcul, a supune analizei responsabile TOATE afirmațiile aruncate de președinte în asemenea momente e o eroare și o pierdere de timp.
În cazul de față, cele 2-3 ținte urmărite ar putea fi următoarele:
Îngroparea candidatului celui mai puternic partid, Ponta.
Săltarea unui candidat agreat, foarte probabil Meleșcanu însuși.
Eliminarea oricăror suspiciuni de aranjament tocmai prin atacuri deșănțate la adresa ex-șefului SIE, mai ales că nu e imposibil ca tocmai acesta să-i fi furnizat muniția contra lui Ponta.
Deocamdată, sunt semne că lui Băsescu îi ies manevrele cu brio, în paralel cu formidabilul atac al DNA la vîrful marilor partide.

Să credem că Băsescu chiar e supărat rău pe Meleșcanu?

Pe șeful serviciului lăudat călduros anul trecut, în iunie, de însuși șeful CIA, John O.Brennan, în cadrul unei vizite la București, la cîteva săptămîni după ”ticăloasa” acoperire a lui Ponta?

Pe omul care a stîrnit furia președintelui interimar Crin Antonescu, în timpul suspendării din 2012, cînd Meleșcanu a fost acuzat de acesta că a transmis cancelariilor lumii că în România ar fi avut loc o lovitură de stat?

Pe omul numit de Băsescu în importanta funcție de șef al SIE după ce, în 2008, același Băsescu îl amenințase public cu demiterea din guvern pentru că ar fi blocat trimiterea în judecată a opt demnitari corupți?

Să fim serioși.

De ce nu a suflat președintele o vorbă despre ”defecțiunea” lui Meleșcanu timp de un an și mai bine, fie și indirect, așa cum, la un moment dat, s-a trezit să dea de pămînt cu procurorii DNA?

De ce nu a cerut demisia acestuia?
De ce nu a mai participat anul acesta la bilanțul SIE, care trebuia să aibă loc exact în perioada cînd Meleșcanu începuse să-și manifeste disponibilitatea de a candida la președinție? Cumva pentru ca cineva să nu se întrebe de ce nu a reacționat președintele la problematica respectivă?

Și cum se face că președintele atît de informat nu avea habar că lui Meleșcanu i se strîng semnături de către grupări dubioase, deși era în funcție, la SIE?

Cît despre lamentările lui Băsescu pe marginea afectării imaginii țării de către un premier-agent, să facem o mică incursiune înapoi, în timp.

Să ne aplecăm asupra unuia dintre cele mai misterioase evenimente post-decembriste, rămas neelucidat pînă azi, anume arestarea, în octombrie 2006, a doi cetățeni români în Irak, pe motiv că ar fi încălcat regulamentul de ordine interioară al bazei americane unde erau angajați ca tîmplar, respectiv electrician. De incident, s-a aflat public abia după trei luni, în februarie 2007, odată cu eliberarea lor și în urma unui la fel de misterios articol apărut într-un ziar central.

Inițial, Băsescu a susținut că nu fusese informat de către factorii implicați, apoi a recunoscut că știa.

Sigur a fost, însă, că nici premierul, nici CSAT-ul nu fuseseră informate.
Urmarea a fost că ministrul de Externe, Mihai Ungureanu, a demisionat, gesturi similare fiind cerute și directorului SIE, Claudiu Săftoiu, și ministrului Apărării, Sorin Frunzăverde.
Deși a recunoscut că a greșit grav neinformîndu-și șeful pe linie de guvern, și a plecat din guvern pe ușa din dos, MRU a fost, totuși, bun de premier, din perspectiva președintelui, patru ani mai tîrziu; Băsescu ar fi trebuit să știe că ce ție nu-ți place, altuia nu face.

Motivele secretului păstrat în jurul incidentului nu sunt clare, e posibil ca dezvăluirea lui să fi afectat, la acea vreme, percepția în ochii publicului a relației strategice cu americanii și ar fi alimentat anumite poziții politice. Să nu uităm că exact în acea perioadă, partidul de guvernămînt, PNL, strîngea semnături pentru retragerea trupelor românești din Irak, în timp ce președintele SUA vorbea pe dos, de suplimentarea trupelor de acolo.

Interesant, însă, după izbucnirea scandalului, mulți lideri politici au suspectat apartenența la SIE a celor doi cetățeni arestați. Iată reacția președintelui, formulată la emisiunea PRO VEST, de la PRO TV: „Ce am văzut la televizor este lichelismul politic dus la absurd. Dacă aţi văzut, au fost oameni politici care, pentru a-şi face jocurile, au lansat suspiciunea că sunt ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete româneşti, să vină directorul SIE la Parlament să ne spună nouă de ce îi spionăm pe americani – Bogdan Olteanu, Mircea Geoană, Norica Nicolai şi au mai fost destui”, a spus Băsescu. „Cum credeţi că Mircea Geoană, Olteanu, Norica Nicolai au apărat public pe aceşti doi oameni? Din dorinţa care îi orbeşte de a lovi în preşedinte au mers pînă la a face rău acestor doi oameni”.

Astăzi, putem vorbi, în oglindă, de dorința oarbă a președintelui de a lovi în cel mai important candidat prezidențial cu acuzația de ofițer acoperit al SIE. Dovadă că principiile sunt extrem de elastice, uneori.

Iată de spuneam că e o nebunie să găsești firul logic al pozițiilor prezidențiale din momentele-cheie.
Iar, în prezent, este un asemenea moment-cheie, de care depinde cea mai importantă funcție în stat pentru următorii ani.

Tam-tamul prezidențial, ne repetăm ipoteza, pare să servească foarte bine candidatului Teodor Meleșcanu, șeful serviciului aflat în cea mai strînsă legătură cu americanii, același personaj care, cu ani în urmă, a primit dificila misiune de a sparge PSD, o misiune doar parțial reușită, poate și grație unor conjuncturi defavorabile.
Dacă e așa, în următoarele zile ar trebui să asistăm la un verdict anti-Iohannis al Înaltei Curți și, foarte probabil, la apariția unor noi elemente în scandalul Ponta-agent. Nu ne rămîne decît să așteptăm derularea evenimentelor. (Bogdan Tiberiu Iacob)