În urmă cu două zile, scriam, sub formă de ipoteză, că mijlocul utilizat în cazul excluderii prințului Nicolae din Casa Regală a fost prevederea din statutul acesteia conform căreia nicio căsătorie nu se poate încheia fără acordul suveranului. O constrîngere extrem de mare, mai ales pentru un tînăr modern, și care s-ar putea să-i fi pus ”capac”. Dincolo de asta, însă, rămîne o întrebare încă și mai importantă: de ce să se fi întîmplat acest lucru? Cui prodest?

Ideea că o căsătorie nepotrivită a prințului, la un moment dat, în viitor, ar putea dăuna imaginii Casei Regale poate fi fezabilă, declarativ, chiar dacă mult mai puțin și faptic. Avem, deja, exemple de case regale mari ale lumii care nu se mai îngrijesc atît de mult de căsătorii inter-aristocratice; secolul 21 are alte viziuni. Dar, să zicem că regalitatea românească e mai conservatoare, iar Mihai l a putut fi convins că libertinajul principelui poate deveni dăunător. Acesta a fost și subiectul principal al dezbaterii de la începutul lunii, din Eleveția, la reședința Regelui, după cum a recunoscut, public, consilierul Ioan Luca Vlad.
Informația că decizia ar fi fost luată de Consiliul Regal, din care ar face parte Mihnea Constantinescu, un diplomat intens suspectat în ultimii ani de legături cu serviciile secrete, e falsă. Consiliul Familiei Regale e compus, conform Statutului Casei Regale, din șase membri ai familiei regale, fără nicio imixtiune din exterior. În Elveția au fost doar Regele, Duda și Margareta, deci jumătate dintre membrii Consiliului, ceea ce înmulțește semnele de întrebare.

Să trecem, însă, și peste asta, ca peste un fapt împlinit și să vedem cine și de ce ar putea fi interesat de folosirea unui pretext cusut, aproape cert, cu ață albă, pentru eliminarea unui membru al familiei regale.

Din capul locului, principalul suspect este cuplul Duda-Margareta, iar cea mai plauzibilă explicație ține nu de tronul României, ci de averea fostului suveran.

Să vedem care era principalul factor de risc pentru cuplul în cauză și de ce.

În 2007, după ce – interesantă coincidență – fostului suveran i-au fost retrocedate bunuri de prim rang, precum Peleșul, el a operat o modificare a Statutului Casei Regale, stabilind linia de succesiune și alte elemente importante.

Regele a decis, astfel, că moștenitoarea prezumtivului tron al țării va fi principesa Margareta, deși ultima constituție regală spune clar că femeile din familia regală nu au dreptul la tron.

Să zicem că a fost vorba de o soluție de criză luată într-o situație de criză, Regele neavînd decît fete.

Numai că, odată creat precedentul aruncării la coș a legii salice, în numele altor principii, la fel de bine se poate ca operațiunea să se repete, la un moment dat.
Mai precis, fostul suveran se mai poate răzgîndi odată, să zicem pe patul de moarte, ca în filmele holywoodiene, și să desemneze un alt urmaș la tron. Or, din acest punct de vedere, prințul Nicolae chiar venea puternic din urmă, cu o serie de calități pe gusutul românilor, spre deosebire de insipizii Duda & Margareta, extrem de impopulari chiar printre monarhiști.

E foarte greu de crezut că așa-zisul principe Radu Duda și a sa soție chiar ar fi disperați la gîndul că ar putea să nu mai ajungă pe tronul țării. Ideea restaurării monarhiei e destul de îndepărtată, totuși, plus că succesiunea la tron nu a fost niciodată la cheremul familiei regale, ci a clasei politice și a parlamentului țării, adevărații decidenți.

În schimb, însă, desemnarea oficială a Margaretei de către Rege ca succesor al său aduce alte avantaje, cît se poate de concrete.
După moartea fostului suveran și a soției sale, va urma, firesc, împărțirea averii sale, deloc neglijabile, între cele cinci fiice.

O împărțire care nu va fi, în niciun caz, în părți egale.

Iată ce apare în noul Statut al Casei Regale, pe această temă:
”Art.3: In acest moment, Palatul Elisabeta este resedinta oficiala a Regelui si Familiei, pe durata vietii sale. Deciziile legate de resedintele regale pot fi revocate sau schimbate de Seful Familiei in orice moment. Cu toate acestea, Castelul Savarsin este proprietatea privata a Sefului Familiei, iar Castelul Pelisor va fi pentru totdeauna Scaunul Dinastiei Regale”.

Ținînd cont că palatul Elisabeta nu e al familiei regale, ci i-a fost acordat de către RAPPS lui Mihai strict ca reședință oficială, în calitate de fost conducător al țării, el va reveni statului după moartea acestuia, la fel ca în cazul lui Emil Constantinescu ori Traian Băsescu.

Formularea din art.3 cu privire la castelul Pelișor, una dintre marile proprietăți imobiliare ale familiei, sugerează că el nu va fi parte a masei succesorale, ci va reveni celui desemnat de monarh ca succesor al său; o interpretare destul de asemănătoare ar putea fi aplicată și castelului Săvîrșin, în sensul că va reveni automat celui care deține statutul de șef al familiei regale. Adică principesei Margareta și soțului său, conform reglementării actuale.

O situație similară s-ar putea regăsi, în testamentul Regelui, și în ceea ce privește alte bunuri, care ar putea fi scoase, cum spuneam, din masa succesorală și păstrate strict pentru deținătorii statutului de șefi ai Casei Regale.

Se știe, dealtfel, că principele Duda a făcut ce a făcut și s-a învîrtit de funcții gras retribuite de la guvernele Năstase și Tăriceanu, fiind, pentru o perioadă, cel mai bine plătit bugetar din România.

Pentru cuplul Duda & Margareta, banii chiar contează.

Una peste alta, devine clar că eliminarea prințului Nicolae de la succesiune aproape bate în cuie rămînerea cuplului Margareta & Duda la butoanele celei mai groase felii din averea Regelui, obținută deja sau pe cale de retrocedare. O avere cifrată la multe zeci de milioane de euro, deși numai Peleșul e estimat de unii specialiști la cca.140 de milioane de euro.

Desigur, un testament părtinitor al fostului suveran poate fi, teoretic, atacat în justiție de moștenitorii neîndreptățiți.
Caz în care ultimul cuvînt ar aparține justiției de la noi.
O justiție independentă, aflată deasupra oricărei suspiciuni de conexiuni cu serviciile secrete.
Cu acele servicii secrete care par să-și fi plasat deja, de mult, reprezentanți dubioși în preajma fostului suveran. (Bogdan Tiberiu Iacob)