De ceva vreme, mapamondul stă cu ochii pe Africa, mai ales pe Egipt, locul unde se preconizează o schimbare de dinastie politică după modelul revoluțiilor din Estul Europei, în 1989. Cum puțini mai cred azi, însă, că în Est chiar au avut loc revolte populare și nu mișcări instrumentate de servicii secrete și de cancelarii străine, e probabil ca același scenariu să se aplice și în acest caz. Marea întrebare: cine pierde și cine cîștigă de pe urma tensiunilor din Egipt?

Nu ne vom încumeta, în rîndurile de mai jos, să dăm un răspuns ferm, lăsînd specialiștii consacrați să se pronunțe, dar o ipoteză am putea prezenta, totuși.

S-a scris în presa ultimelor zile că zguduirea regimului Mubarak, aliat tradițional al americanilor, ar afecta teribil Washingtonul, dar și Israelul, care întreține relații cordiale cu Egiptul, spre deosebire de alte state arabe.
Teoretic, am putea considera că unul sau mai mulți jucători politici de anvergură vor să dea o lovitură SUA, prin eliminarea lui Mubarak, cu atît mai mult prin schimbarea lui, eventual, cu un fundamentalist islamic.

Posibil. Dar, la fel de bine, am putea asista la o mișcare orchestrată chiar de administrația Obama. Ce ar avea de cîștigat actulul lider american?
Probabil că cel mai mare cîștig ar fi intimidarea profundă a Israelului, pe care perspectiva pierderii aliatului egiptean îl îngrozește, pentru că l-ar lăsa mult mai vulnerabil în fața lumii arabe.
Avertizînd, discret, Israelul că ar putea avea asemenea probleme, Obama poate ”calma” puternicul lobby evreiesc din SUA, care îi face zile negre de multă vreme. Președintele american a venit la putere, se știe, cu un mesaj mai puțin belicos decît predecesori ai săi; Obama pare decis, mai degrabă, să îmbunătățească relațiile cu lumea arabă, cu China ori chiar Venezuela, lucru de neconceput altădată. În 2009, Obama a fost criticat puternic de presa americană pentru că ar fi făcut o plecăciune în fața regelui Arabiei la Summitul G20 de la Londra, iar mai apoi că ar fi fost prea prietenos cu Hugo Chavez, la summitul Americilor. În același timp, s-a deteriorat, însă, relația lui cu Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, lucru vădit mai ales după vizita de anul trecut, la Washington, a liderului evreu, cînd s-a spus că relațiile SUA-Israel au ajuns la cel mai de jos nivel din ultimii 35 de ani.
Nici nu e de mirare, avînd în vedere că, în 2009, Obama a cerut răspicat Israelului, la Cairo fiind, să înghețe politica de colonizare a teritoriilor arabe, mesaj primit cu furie la Tel-Aviv. „Islamul a fost întotdeauna o parte a poveştii americane” a spus el, cu același prilej.

De ce ar alege, însă, liderul de la Casa Albă slăbirea relațiilor tradiționale cu Israelul? Un răspuns îl poate oferi evoluția societății americane, în ultimii ani. În 2008, sondajele de opinie relevau că 71% dintre americani doresc ca SUA să fie neutre în conflictul arabo-israelian, în timp ce alte sondaje arătau că majoritatea tinerilor americani de origine evreiască nici nu mai sunt interesați de soarta țării de baștină.

După venirea la putere, Obama s-a văzut prins între cerințele noii societăți americane și puternicul lobby evreiesc, cel care controlează masiv presa americană, Hollywoodul, organizații neguvernamentale de prestigiu și are o reprezentare în Congres de cca.50 de aleși, mult peste cota firească a unei minorități de 2%, precum cea evreiască.

În ultimul an, Obama a fost martelat zdravăn în presă pe motiv de lipsă de viziune economică în timp de criză, i-a fost criticată principala realizare – reforma din sănătate șamd. Campania mediatică împotriva administrației Obama este responsabilă, în bună măsură, de spectaculoasa victorie a republicanilor în alegerile parlamentare din 2010, ceea a dus la schimbarea raportului de forțe în Camera Reprezentanților. Anul trecut, lui Obama i s-a sugerat, chiar, de către politologi de prestigiu, să anunțe că nu mai candidează la un nou mandat, pentru a slăbi presiunile adversarilor republicani și ale presei asupra sa și a-i permite să se concentreze pe probleme interne ale Americii.

Nu e exclus ca situația din Egipt să fie replica lui Obama la lobbyul evreiesc care îi face zile fripte, cum spuneam. Fluturarea perspectivei ca Mubarak să lase locul altui lider este înfricoșătoare pentru Israel, și l-ar putea determina să o lase mai moale atît în ce privește politica vizavi de vecini, cît și în ce privește lobbyul evreiesc anti-Obama.
Interesant de remarcat faptul că, potrivit Wikileaks, cele mai acerbe voci anti-Mubarak aparțin unor militanți în care Washingtonul a pompat zeci de milioane de dolari, prin ONG-uri, în ultimii ani. Ministrul egiptean pentru Cooperare internațională, Fayza Aboulnaga, ar fi cerut chiar, într-o scrisoare adresată ambasadei SUA ca USAID sa înceteze finanțarea a 10 organizații de acest tip pe motiv că nu s-au înregistrat corect ca ONG-uri.
Iar legendarul El Baradei, mare speranță a revoltaților, a fost păstrat ani buni la șefia Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, deși a fost suspectat că a ”palmat” date importante legate de preocupările Iranului vizavi de arma nucleară.

Să se fi întors liderii de opinie susținuți de americani împotriva acestora, sau, dimpotrivă, semnalul activării le-a venit exact de la Washington?
Felul cum s-au derulat, la noi, evenimentele din decembrie 1989 vorbește de la sine, sub acest aspect.
Răspunsul cel mai bun îl va da, însă, căderea sau, dimpotrivă, menținerea la putere a lui Mubarak. Dacă el rezistă pe poziții, ipoteza că totul e o înscenare americană pentru calmarea anumitor spirite în Orientul Mijlociu capătă susținere. Deocamdată, felul cum evoluează evenimentele în capitala egipteană, începînd cu strategia lăsării manifestanților să își consume nestingheriți energiile (să fiarbă în suc propriu, ar fi zis Iliescu), dar sub un control atent al unei armate voit neutre, trimite cu gîndul mai degrabă la o dorință de menținere a lui Mubarak la putere. (Bogdan Tiberiu Iacob)