Decizia Curţii Constituţionale scoate în afara legii cea mai profitabilă operaţiune desfăşurată, de-a lungul ultimelor decenii, de către Serviciul Român de Informaţii. Moştenitor al Securităţii, SRI a fost şi încă mai este instituţia care se ocupă de interceptări. La fel cum stau lucrurile în încă două-trei foste state totalitare. Iar acum, s-a decis. SRI nu face parte dintre instituţiile îndreptăţite să facă cercetări penale. Ca atare, nu poate intercepta. În ce va consta pierderea? Cât de catastrofală este ea? Şi cine este marele câştigător?
Oficial, odată cu această decizie a CCR, faimosul binom SRI-DNA este spart. De acum încolo, SRI şi DNA vor colabora strict instituţional. Nu va mai fi posibil să apară vreun general Dumbravă care să declare ritos că justiţia – el incluzându-i aici şi pe procurori – reprezintă “câmpul tactic” SRI. Dispare astfel puterea netransparentă pe care SRI o avea şi o exercită împotriva magistraţilor. SRI nu va mai fi instituţia care şi-a putut permite să cotrobăie cum vrea în vieţile oamenilor şi sa selecteze ceea ce crede de cuviinţă, atunci când crede de cuviinţă, şi în circumstanţele potrivite, pentru a declanşa anchete şi pentru facerea de dosare penale.
Din această perspectivă, dar şi având în vedere alte considerente, decizia CCR este istorică şi probabil nu va cunoaşte “erate”, ca urmare a unor ameninţări care deja curg, mai mult sau mai puţin voalat, din direcţia SRI.
Cred că este util să răspundem la întrebarea ce făcea, de fapt, SRI prin încălcarea legii fundamentale? Serviciul Român de Informaţii a funcţionat pe post de intermediar între procurori şi operatorii de telefonie mobile. De fapt, procurorul este cel care solicită o anumită interceptare şi obţine în acest sens acordul unui judecător. Serviciul Român de Informaţii, având acces la toate înregistrările operate de operatorii de telefonie, selecta respectivele interceptări şi, prin personalul specializat, le redacta şi dacă era cazul le traducea. După care, le punea la dispoziţia procurorilor, mai mult sau mai puţin selectiv. Toate probele care ajungeau să fie administrate în dosare erau ilegale, nu doar fiindcă erau obţinute prin încălcarea Constituţiei. Ci dintr-un cu totul şi cu totul alt motiv. În cazul niciuneia dintre zecile, poate sutele de mii de interceptări nu s-a putut face dovada autenticităţii. Acest lucru nu a fost niciodată posibil, întrucât, la dispoziţia instanţelor şi respectiv a experţilor, nu a putut fi pus suportul tehnic. În consecinţă, ştiind bine acest lucru, au existat numeroase situaţii în care, în mod intenţionat sau, pur şi simplu, din neglijenţă, conţinutul interceptărilor a fost falsificat.
Aceasta posibilitate de a administra selectiv şi deformat informaţii într-un dosar penal a făcut ca o parte din muncă SRI, o parte însemnată, să devină nocivă.
Puterea SRI a crescut exponenţial pe măsura accesului din ce în ce mai larg la viaţa privată a unor persoane, care nu constituiau vreun pericol pentru siguranţă naţională. Această putere s-a exercitat, nu numai asupra cetăţenilor, prin modul invaziv de insinuare în vieţile lor, ci şi asupra magistraţilor. “Serviţi” selectiv, şi aceştia se aflau, într-un fel sau altul, la mâna lucrătorilor SRI. Dar pe măsura creşterii acestei puteri, au crescut şi suspiciunile legate de rolul pe care îl joacă această instituţie în angrenajul democratic al statului român.
Dacă acum SRI nu va mai putea face decât interceptări legate de siguranţa naţională, în timp, va creşte şi încrederea reală a cetăţenilor în instituţie, aşa cum, de altfel, şi preconiza, în ultimele sale declaraţii, directorul SRI Eduard Hellvig.
Dar DNA? Iese sau nu iese câştigat din această schimbare operată de CCR? În mod cert, iese în câştig. DNA dispune, de mai mulţi ani, de o structură tehnică bine dotată, atât tehnic, cât şi în ceea ce priveşte personalul prin care poate să-şi efectueze toate interceptările care îi sunt necesare. Şi, evident, această structură poate fi dezvoltată. Fiind însă vorba despre interceptări – operaţiuni pregnant intrusive la adresa unor oameni – simt nevoia să reamintesc o afirmaţie pe care am făcut-o, în trecut, de mai multe ori. Această parte a activităţii DNA ar trebui şi ea, pentru a se evita abuzurile, supusă unui control din partea unei alte instituţii a statului. La fel cum, cel puţin teoretic, sunt supuse controlului toate serviciile secrete. Cu atât mai mult cu cât nu este deloc exclus ca, aşa cum a procedat şi până acum, DNA să-şi dezvolte această structură tehnică prin angajarea unor specialist luaţi tot de la SRI. Aceştia vor avea, şi în continuare, măcar din inerţie, tendinţa de a privatiza, în folos personal, informaţiile obţinute pe bani publici.
Va trebui găsită o soluţie şi pentru un alt beneficiar, poate chiar mai important decât DNA, al probelor ce pot rezulta din interceptări. Este vorba de DIICOT. Probabil că şi DIICOT va trebui să-şi dezvolte o structură asemănătoare. Asta numai şi numai dacă dorim ca în România lucrurile să funcţioneze aşa. Fiindcă există şi o altă soluţie la care au ajuns state democratice din Uniunea Europeană. Şi anume crearea unei instituţii cu totul şi cu totul independente de vreun serviciu secret sau de vreun parchet, care să răspundă de toate interceptările şi care, la rândul ei, să fie supusă unui control strict, pentru a se evita abuzurile asupra cărora m-am referit mai sus.
Mă gândesc cu mare îngrijorare cum se va mai distra generalul cu patru stele Florian Coldea atunci când i se va lua din mână această jucărie periculoasă a interceptărilor penale. Asta dacă va mai fi în post atunci când motivarea CCR va vedea lumina Monitorului Oficial. (Sorin Roșca Stănescu)