CURS VALUTAR

Statul de drept și fruntea îngustă

0 comentarii / 1231 vizualizări / 1 februarie 2017

Mare balamuc la București. Din nou, pe legea penală. Legea penală inițiată de Guvern și care, afirmă unii, dă de pământ cu statul de drept. Și, din nou, proteste în stradă. Și mai ales în fața Guvernului. Cetățenii, atâția câți au ieșit, apără statul de drept. Iar președintele Klaus Iohannis s-a sculat cu noaptea în cap pentru a apăra același stat de drept. Nu în stradă, ci la CSM. Care s-a întrunit de urgență. La două lunii după alegeri, în loc de stabilitate, avem instabilitate. Cine e de vină?
Mai întâi, voi face o afirmație simplă. Din punctul meu de vedere, cât se poate de pertinentă. Din punctul altora de vedere, șocantă. Sau chiar scandaloasă. Statul de drept nu înseamnă o amărâtă de lege penală. Și nici două. Și nici chiar o sută. Statul de drept înseamnă cu totul altceva decât își imaginează oamenii care protestează sincer. Sau oamenii care protestează nesincer. Sau oamenii care pretind că au carte și ocupă cele mai înalte funcții în stat. Ori în arhitectura justiției.
Dar ce înseamnă statul de drept, dacă nu înseamnă o mie de legi penale? În primul rând, înseamnă instituții ale căror atribuții sunt desenate clar și respectate la fel de clar. Instituții care sunt separate, se pot controla reciproc, dar nu se pot niciodată încăleca unele pe altele. Și am să dau, aici, un singur exemplu de acest fel.
Conform Constituției României, care la acest capitol este identică cu legile fundamentale le celorlalte state democratice, politica penală – pentru că tot suntem obsedați de acest subiect – o face Guvernul și este aprobată de Parlament. Guvernul decide, în funcție de situația concretă dintr-un stat, când trebuie înăsprită sancțiunea penală și când trebuie relaxată. Formulează proiecte de acte normative sau ordonanțe de urgență pe care le prezintă Parlamentului. Care le confirmă sau le infirmă. Și apoi, Guvernul, prin partidele care constituie majoritatea în Parlament, răspunde în fața cetățenilor. Din patru în patru ani. Sau de câte ori sunt alegeri. Politica în materie penală nu o face nimeni altcineva. Nici președintele României. Nici CSAT. Nici Consiliul Superior al Magistraturii. Nici Parchetele. Nici asociațiile judecătorilor ori procurorilor. Legile, indiferent care, sunt supuse dezabaterii publice. Și dezabaterii parlamentare. În cadrul dezbaterii publice, oricine își poate spune parerea. Și poate formula propuneri. Inclusiv procurorii sau judecătorii în plan individual. Inclusiv președintele României ca persoană fizică. După care, Parlamentul decide.
Am închis paranteza. Politica penală, în arhitectura satului de drept, înseamnă o simplă cărămidă. Statul de drept este mult mai cuprinzător și mai vast. Dincolo de demarcația interinstituțională, el înseamnă o bună funcționare a justiției în ansamblul ei, în baza unor legi clare, precise, nesecrete, pe care au obligația și au posibilitatea să le cunoască și să le înțelegă toți cetățenii. Această legislație acoperă domenii infinit mai vaste și mai importante decât domeniul penal. Este vorba de întreaga legislație civilă, de drept administrativ, de drept internațional public și privat, de drept al familiei, de drept contractual și financiar și așa mai departe. Statul de drept înseamnă, dincolo de legi – iar legea penală este doar una dintre acestea –, toate instituțiile care concură la protejarea cetățeanului. Iar aceste instituții sunt judecătoriile, tribunale, curțile populate cu judecători bine pregătiți, bine intenționați și cu un uriaș personal auxiliar dedicat cetățeanului, precum și puzderia de instituții și servicii menite să ducă la îndeplinire deciziile judecătorești.
Dar statul de drept înseamnă și notariate, înseamnă și ansamblul instituțiilor puse în slujba cetățeanului, cum ar fi SMURD, poliția, întreaga administrație publică și așa mai departe.
Statul de drept mai înseamnă și un stat echitabil în care, dincolo de concurență, dincolo de lupta firească pentru profit, există echitate socială, așa cum de altfel prevede Constituția.
Statul de drept înseamnă până și buna funcționare a sistemului de asigurări în materie socială, sanitară sau de accidente. Statul de drept înseamnă și accesul unui cetățean la toate formele de învățământ. Și, din nou, din economie de spațiu, voi spune și așa mai departe.
Dacă este adevărat că politica penală reprezintă o simplă cărămidă în construcția statului de drept, la fel de adevărat este că cele două acte normative care au fost pretextul scoaterii lumii în stradă și al insomniilor președintelui Klaus Iohannis nu reprezintă altceva decât un mic fragment din politica penală. Ce înseamnă asta?
Asta înseamnă nici mai mult, nici mai puțin că Guvernul, făcând politica penală care i se pare cea mai potrivită într-un domeniu de altfel foarte îngust, ca să nu spun mult prea îngust, a emis un proiect de act normativ și o ordonanță de urgență. Proiectul de act normativ prevede eliberarea din penitenciare a circa 2.500 de borfași mărunți, dintre care unii au fost condamnați abuziv, iar alții au fost condamnați pe bune. În total sunt 30.000 de deținuți, iar penitenciarele, pentru a îndeplini doar din acest punct de vedere, al supraaglomerării, cerințele normale, astfel cum sunt ele consfințite în plan internațional, ar trebui golite de circa trei, patru ori mai mult. Acest proiect de act normativ intră în dezbaterea Parlamentului. Parlamentul poate da cu el de pământ sau îl poate modifica. Într-un sens sau în altul. S-ar putea ca, făcând modificările necesare, Parlamentul să considere că există prea multe excepții și să decidă că mai mulți oameni trebuiesc eliberați. Este dreptul, este apanajul Parlamentului să facă asta.
Și a mai dat Guvernul o ordonanță de urgență prin care încearcă să pună de acord observațiile Curții Constituționale cu câteva articole din Codul penal și din Codul de procedură penală. Câteva dintr-un total de peste 60, găsite, până în prezent, neconstituționale. Să nu uităm că ambele Coduri au fost promovate de Traian Băsescu, sub Guvernul Boc, cu ajutorul lui Cătălin Predoiu, printr-o procedură de asumare a răspunderii, care practic a eludat dezbaterile parlamentare. Și să nu uităm nici faptul că, de curând, Guvernul Cioloș, tot prin ordonanță de urgență, a modificat și el câteva prevederi ale Codului penal. Dar Guvernul Cioloș nu era “guvernul lui”.
Această ordonanță de urgență intră și ea în dezbaterea parlamentară și, acolo, poate fi anulată sau modificată.
Pot merge până acolo, încât să îmi imaginez că toți cetățenii care își exercită un drept democratic, acela de a demonstra, sunt în cunoștință de cauză, că au un minimum de cultură politică și juridică și că au studiat cele două acte normative în discuție. Și chiar și așa, este la mintea cocoșului că Parlamentul, chiar dacă ia foarte în serios aceste proteste, va trebui să facă politica penală a majorității. Așa cum face orice Parlament din lume. Fie că le convine, fie că nu le convine unora.
Prefer să îmi imaginez că unii demnitari ai statului au pur și simplu mintea îngustă și nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat statul de drept, decât să ajung la concluzia că sunt rău intenționați și, de fapt, luptă împotriva statului de drept, asmuțind oamenii și alimentând un război româno-român. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *