CURS VALUTAR

Tatal primei victime a Revolutiei, inca un ne-reeducat din epoca Lazar

0 comentarii / 1913 vizualizări / 7 aprilie 2019

Pe lista condamnaților politici a căror eliberare a fost respinsă pe bandă rulantă la Aiud, în perioada cînd șeful comisiei era procurorul Augustin Lazăr, se numără un alt disident comunist de calibru, cu atît mai mult cu cît el provenea chiar din interiorul sistemului, dar ajunsese să nu mai suporte abuzurile propriilor camarazi din Securitate și Miliție.

Ofițer de Miliție, detașat mai apoi la Securitate, Marin Iancu a fost încarcerat la Aiud, la un loc cu alți adversari ai regimului comunist, după ce a vrut să trimită o scrisoare la Europa liberă. Tot la începutul anilor 80, la fel ca și Iulius Filip ori Radu Filipescu, pe care i-a avut colegi de detenție. La revoluție, el și fiica sa, Maria Luiza, au fost printre primii ieșiți în stradă, la baricada de la Inter. Din nefericire, tînăra de 27 de ani a fost împușcată în cap în fața sălii Dalles, în seara zilei de 21 decembrie, și a decedat – prima victimă a revoluției din București – asasinul rămînînd necunoscut. În amintirea ei, o stradă îi poartă numele.
După revoluție, Iancu a fost reîncadrat în servicii, ca adjunct al directorului SRI, Virgil Măgureanu, dar a plecat repede, înțelegînd că nimic nu se schimbase în sistem și că a fost ales doar pentru imaginea de disident anticomunist.

Oameni vechi la vremuri noi

Îmtr-un interviu acordat Jurnalului național acum 10 ani, Iancu îi relata ziaristului Toma Roman Jr:
”În februarie 1990 am fost reactivat în M.I., mi s-a dat gradul de colonel, pe care trebuia să-l capăt după vechime. La Interne erau tot ăia cu care avusesem necazuri, aşa că m-au plimbat o vreme din unitate în unitate, fără să-mi găsească un loc stabil. Mă priveau cu ostilitate. Am făcut un memoriu la ziarul ţărăniştilor, Dreptate. În scurt timp mi-am dat seama că era o manevră propagandistică, dădea bine să aibă acolo un fost deţinut politic, tată de eroină, ziceau că nu mai au legătură cu Securitatea. Dacă la început erau printre şefii SRI mulţi de la armată, în scurt timp au fost înlocuiţi de securişti vechi.
I-am zis lui Măgureanu că trebuie aerisit serviciul, că am ajuns coleg cu foştii mei hărţuitori. L-am rugat să se uite la cadre, ce a făcut fiecare. Am dat interviuri în Flacăra, în ianuarie 1992, în care îmi exprimam nemulţumirea, spuneam că există riscul unor practici totalitare. Măgureanu m-a chemat şi a zis că i-a venit un ordin prin care sunt pensionat, cu toate că nu aveam nici 55 de ani. Am reuşit cu greu să mă transfer iar la M.I., de unde am ieşit la pensie ca general. Măgureanu doar voia să scape de mine”.

Iancu relatează cum a fost arestat, anchetat și condamnat: ”M-au încadrat şi la tentativă de trădare, fiindcă eram ofiţer. Am luat în primă instanţă 10 ani, la recurs am scăzut la opt. Voiau să mă facă turnător, mi-au propus să îi torn pe alţii contra pachete şi regim mai lejer de detenţie. Am refuzat şi am avut condiţii dure. Cine făcea compromisul cu ei avea parte de mâncare luată de la piaţă.
Mai întâi am stat la Rahova. M-au pus într-o celulă deosebit de rece şi umedă, m-am îmbolnăvit de rinichi. Mâncarea era groaznică. Îmi aduseseră coleg de celulă un instructor auto condamnat pentru mită, Doncioc Marian, un nenorocit. Mă obliga să nu stau ziua pe pat, mă punea să fac şmotru. Fuma incontinuu, eu fiind nefumător. Voiau să mă facă să cedez, să cad fizic.

”Toate comi­siile îmi respingeau cererile de eliberare condiţionată”

La Aiud m-au dus cu cătuşe şi lanţuri la picioare. Am făcut două zile cu trenul, aşa legat, împreună cu deţinuţi de drept comun. Comunii mi-au spus că la Aiud politicii erau ţinuţi separat. Am ajuns într-o celulă la parter unde erau numai cu bube politice. Erau acolo Gherghina, Nicolae Ion, Chirilă Constantin, Toma Anton (făcuse nişte afişe anti) şi alţii. După, au mai venit Radu Filipescu şi un grup de dizidenţi unguri, cu Borbely, Buzas Laszlo, Barabaş.
Le-am captat greu încrederea, ca fost miliţian. Şi-au dat seama că sunt OK atunci când au văzut că toate comi­siile îmi resping cererile de eliberare condiţionată. După câteva luni au început să ne scoată la muncă, se făceau paturi de campanie pentru palestinieni şi girofaruri” mai spune fostul deținut de la Aiud. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *