La Sankt Petersburg, Vladimir Putin a montat un interesant spectacol de teatru. Cu o componentă de circ politic. În compania lui Alexander Lukașenko. De fapt, cu participarea activă a acestuia. Aparent, întâlnirea a fost prezentată ca o analiză a situației războiului din Ucraina. Aceasta însă a fost doar perdeaua de fum. De fapt, fondul scenei jucate la Sankt Petersburg l-a constituit o amenințare brutală la adresa Poloniei.
Încerc în cele ce urmează să explic. Pentru a face cât mai credibil dialogul despre războiul din Ucraina, cei doi lideri au lăsat impresia că se contrazic. Unul a spus că Ucraina nu a desfășurat niciun fel de contraofensvă. Cel de-al doilea aparent a afirmat contrariul. Și anume că o contraofensivă a existat, dar a eșuat. Ambele afirmații, până la un punct credibile, se adresează în primul și în primul rând opiniei publice din cele două state aliate și, în al doilea rând, opiniei publice internaționale. Dacă în realitate nu a existat o contraofensivă, atunci rezultă că Ucraina a jucat la cacealma. Susținută fiind în această farsă de statele NATO. În frunte cu Washingtonul și Londra. Cetățenii ruși și belaruși ar trebui să tragă concluzia că armata Federației Ruse este invincibilă. Iar cetățenii statelor NATO, că au strâns degeaba cureaua pentru a finanța Kievul, întrucât ucrainenii nu au făcut altceva decât să își păcălească susținătorii. Dar, cum spuneam, acest joc făcut inteligent și pervers, nu a fost decât aparența întâlnirii de la Sankt Petersburg.
Fondul îl reprezintă o cu totul și cu totul altă perspectivă conferită de cei doi lideri desfășurării ulterioare a evenimentelor. Aici, rolul jucat de Alexander Kulașenko a fost atât de important, încât și l-a scris pe carnețel din proprie inițiativă, ca la dictare, iar la întâlnirea cu Vladimir Putin i-a dat citire, cu intonația și mimica adecvată. În esență, Lukașenko s-a arătat extrem de îngrijorat. Cumva, depășit de evenimente. A explicat că cei câteva mii de mercenari Wagner, care au primit azil politic și militar în Belarus, îi scapă de sub control. Și că aceștia pot acționa – și de altfel se angajează să acționeze – într-o manieră care poate complica extrem de mult situația în plan internațional. Lukașenko ne spune că nu avea unde să-i încartiruiască, decât într-o unitate militară aflată în proximitatea Poloniei. Iar acești mercenari Wagner și-au propus, ar fi aflat el, să „viziteze Varșovia”. În calitate de „omuleți verzi”. Iar această intenție a lor, afirmă liderul belarus, complică mult lucrurile și îl îngrijrează profund. A lăsat impresia că a venit la Sankt Petersburg pentru a se consulta cu experimentatul Vladimir Putin asupra modului în care ar putea fi rezolvată această situație. Restul convorbirii nu a mai fost făcut public. Ceea ce sugerează că Vladimir Putin a lăsat lucrurile în suspans. Să planeze periculos asupra raporturilor cu NATO.
Polonia a mai fost o dată victima unei înscenări puse la cale de „omuleții verzi”. Și atunci, cum s-ar putea să se întâmple și acum, acești militari bine instruiți, dar fără uniforma și însemnele statului pe care îl servesc, au regizat un spectacol. Un act de provocare. Care a constituit un pretext pentru Germania nazistă să invadeze Polonia. Pe care în scurt timp și-a împărțit-o cu Rusia sovietică, în baza înțelegerii cu Stalin. Care la acea dată nu comanda o armată eliberatoare, ci o armată invadatoare. Se pune oare acum la cale repetarea istoriei?
Este fix ceea ce încearcă Lukașenko să sugereze în dialogul său cu Vladimir Putin.
De aici încolo este posibil că constatăm în final că întâlnirea de la Sankt Petersburg a fost o magistrală diversiune. Având drept obiectiv testarea reacțiilor Poloniei și celorlalte state NATO. Dar poate că nu este totuși vorba despre o simpă diversiune. Poate chiar există intenția de a-i împinge pe mercenari la un atac asupra Poloniei făcut, vezi Doamne, în nume propriu. Cum vor reacționa statele NATO în aceste condiții? Fără doar și poate, în eventualitatea în care Polonia ar fi atacată de cei câteva mii de mercenari, forțele armate ale acestui stat îi vor pulveriza în scurt timp. Dar nu despre asta este vorba. Ci despre felul în care ar putea fi tradus un asemenea eveniment. El poate fi tradus drept un grav incident și atâta tot, generat de o bandă de netrebnici, sau, dimpotrivă, ca un gest deliberat de provocare, pus la cale de Federația Rusă în parteneriat cu Belarusul împotriva unui stat NATO. În acest al doilea scenariu, conform articolului 5 din tratatul NATO, organizația ar putea porni de la premisa că a fost atacată de Federația Rusă și Belarus și ar putea riposta în forță. Vizează Moscova un asemenea curs al evenimentelor? Dorește Putin tranșarea conflictului cu NATO acum și nu mai târziu, când rezervele Federației Ruse s-ar diminua sau s-ar epuiza? Putin este un iscusit jucător de șah. Un jucător de șah anticipează câteva variante de mutări posibile ale adversarului. Ce o fi anticipat de această dată liderul de la Kremlin?