De cîteva luni, Mirabela Grădinaru nu mai este doar partenera discretă de viață a președintelui, ci o prezență publică tot mai construită: implicare vizibilă în proiecte sociale dedicate copiilor, discursuri susținute în varii ocazii, deplasări internaționale alături de soț, participarea la summitul Melaniei Trump de la Casa Albă și altele.

Premieră absolută după 1989: Protocolul bate Codul Civil

Un detaliu care schimbă considerabil registrul este însă unul administrativ, aparent minor: pentru prima oară după 1989, documentele oficiale ale Administrației Prezidențiale folosesc titulatura „Prima Doamnă” pentru partenera unui președinte – deși Mirabela și Nicușor nici nu sunt căsătoriți oficial. Comunicatele prezidențiale legate de vizita din Polonia, din martie, sau de participarea la summitul de la Washington o numesc explicit „Prima Doamnă Mirabela Grădinaru”, o formulă pe care niciuna dintre partenerele foștilor președinți români – de la Nina Iliescu la Maria Băsescu – nu a purtat-o instituțional. Ironia juridică este uriașă: în ciuda formalismului strict de la Cotroceni, cei doi nu sunt căsătoriți cu acte. Într-o țară cu un electorat majoritar conservator, unde instituția căsătoriei este un pilon electoral, strategii de imagine au decis să ignore Codul Civil pentru a legitima un statut de protocol destinat exclusiv importului de capital politic.

Ieri și azi, de Ziua Franței, la Paris, Mirabela Grădinaru a avut momente bune: toalete mai elegante ca altădată, zîmbet natural, prezență de spirit, plus șansa (ori vreun aranjament de culise) de a sta cu scaunul în rîndul întîi, lîngă Ursula von der Leyen, la parada militară.
Marea surpriză a venit cînd Nicușor Dan a postat pe X un filmuleț profesionist editat cu aspecte din timpul vizitei, începînd din avionul Spartan și terminînd la palatul Elysée. Un film în care nu a fost vorba despre EL sau despre EI. Ci despre EA! Se lucrează puternic în sistem.

Mecanismul din spatele acestei ascensiuni de imagine are un nume în literatura de comunicare politică: „The First Lady Effect”. Ideea centrală este că prima doamnă a unui lider de stat nu rămîne doar un detaliu biografic, ci devine un activ strategic de imagine, prin cel puțin trei mecanisme.
Primul este umanizarea, prin ceea ce psihologia numește „efect de halo”: un politician perceput ca rece sau distant capătă, prin asocierea cu o parteneră caldă și implicată social, o parte din atributele ei pozitive – electoratul tinde să presupună că, dacă o femeie apreciată public îl susține, omul din spatele funcției trebuie să fie, la rîndul lui, de încredere.

Al doilea mecanism este atragerea segmentelor de electorat mai greu accesibile direct de către un președinte, prin acțiuni filantropice, culturale sau dedicate protecției copiilor – zone în care o primă doamnă poate obține cote de aprobare mai mari decît soțul ei tocmai pentru că ea rămîne, formal, în afara deciziilor economice sau administrative nepopulare.

Al treilea este atenuarea trăsăturilor negative ale liderului: prezența partenerei în momente-cheie – interviuri informale, vizite oficiale, imagini de familie – funcționează ca un amortizor emoțional, transmițînd stabilitate acolo unde imaginea publică a președintelui e asociată cu rigiditate sau echidistanță excesivă. Dacă președintele pare rigid sau lipsit de carismă pe scena politică, prezența partenerului în vizite de stat, imagini de familie sau dineuri oficiale funcționează ca un amortizor emoțional. Ea oferă proiecția unei vieți normale, echilibrate și stabile, adesea împreună cu cei doi copii ai cuplului.
Și slavă Domnului, la cum se prezintă lucrurile după un an de mandat, Nicușor are nevoie de toate cele trei mecanisme plus altele încă neinventate.

Un precedent românesc care arată și riscul unui fenomen invers

Exemplul cel mai relevant din politica românească recentă nu e unul de succes necontrolat, ci unul de prea mare succes, care a fost oprit la timp: Carmen Iohannis. Venind după o succesiune de prime doamne distinse, dar foarte discrete – Nina Iliescu, Nadia Constantinescu, Maria Băsescu -, Carmen Iohannis a adus, în 2014-2015, o notă de naturalețe prospețime cu genunchii dezgoliți strategic care a prins neașteptat de bine la public, într-un moment în care Klaus Iohannis însuși era relativ puțin cunoscut la nivel național și extrem de rigid, pe deasupra.

Popularitatea ei a crescut atît de rapid încît, în sondajele de încredere din 2015, a ajuns să-l depășească pe soțul său, 68% la 65%, INSCOP luna mai. Reacția instituțională a venit rapid: din vara lui 2015, prezența ei publică s-a redus drastic, apoi aproape a dispărut – semn că o primă doamnă mai populară decît președintele e considerată, în sistem, o problemă de imagine, nu un avantaj necondiționat. (În SUA, ca președintele să fie depășit în sondaje de consoartă e motiv de panică politică, iar singurul precedent e soția lui Jimmy Carter, președintele adesea plasat de istorici la coada clasamentelor de performanță.)

De ce contează acum pentru Nicușor Dan

Contextul în care are loc această expunere în creștere a Mirabelei Grădinaru nu este întîmplător. Președintele traversează, la puțin peste un an de mandat, cea mai severă criză de imagine a unui șef de stat post-decembrist.
Într-un asemenea context, promovarea sistematică a Mirabelei Grădinaru se citește mai puțin ca o evoluție organică și mai mult ca o strategie de comunicare, menită să compenseze prin „efectul de Primă Doamnă” ceea ce sondajele arată direct: că ne-am pricopsit cu cel mai hulit președinte post-comunism.

Dacă „Operațiunea Mirabela” va reuși să oprească sîngerarea din sondaje a lui Nicușor Dan rămîne de văzut. Cert este că această campanie de imagine poate funcționa ca o sabie cu două tăișuri.
Pentru că, într-o Românie măcinată de probleme economice grave, reale, încercarea de a cosmetiza artificial o „Primă Doamnă” fără acte, prin dineuri internaționale și toalete vestimentare scumpe, riscă să fie percepută la un moment dat nu ca o umanizare a președintelui, ci ca o sfidare la adresa cetățenilor de rînd. Cînd ambalajul devine prea strălucitor, publicul tinde să observe la un moment dat că în interior cutia este, de fapt, goală. Nu facem profeții despre eșec ori reușită; doar vom urmări evoluțiile de la distanță. (Bogdan Tiberiu Iacob)