CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ucraina şi Taiwan

4 comentarii / 3084 vizualizări / 10 februarie 2022

După ultimele acorduri şi înţelegeri dintre China şi Rusia, dintre preşedinţii Xi Jinping şi Vladimir Putin, soarta Taiwanului pare legată de cea a Ucrainei. Dacă vom avea război în Ucraina, vecină directă cu Rusia, este foarte posibil să înceapă un conflict şi în Taiwan, care, la rândul său, e despărţit de China continentală (mainland) doar prin Strâmtoarea Formosa. Rusia şi China îşi pot foarte bine coordona acţiunile militare care vizează în egală măsură SUA. Despre Ucraina şi o eventuală invazie rusească s-a scris şi s-a discutat enorm în ultimul timp. Despre conflictul sino-american pentru Taiwan s-a scris şi s-a vorbit mai puţin deşi miza Taiwan depăşeşte de departe miza Ucraina. Vom vedea de ce.

Ucraina e o ţară „rusească” (fostă sovietică şi fostă ţaristă) cel puţin în partea de est, fabricată artificial, „ucrainean”, de liderii comunişti Lenin, Stalin şi Hruşciov, cu teritorii anexate şi de la polonezi, maghiari şi români. Din 2014, după lovitura de stat contra lui Viktor Ianukovici şi după maidanul Victoriei Nuland (Departamentul de Stat), Ucraina a devenit rapid un protectorat american. Rusia, surprinsă şi nepregătită, a răspuns totuşi imediat prin anexarea Crimeei (dată Ucrainei sovietice de Hruşciov în 1954) şi prin separarea de Ucraina a Donbasului, cu republicile Lugansk şi Doneţk.

Chiar şi aşa, Rusia nu se împacă deloc cu situaţia actuală, cu militarizarea americană a Ucrainei, care riscă să fie urmată de integrarea acesteia în NATO. În plus, Rusia percepe bazele americane din România, Bulgaria şi Polonia ca „agresive”, şi nu „defensive”, cum au fost ele prezentate, şi care ar pune-o într-un real pericol. Dar SUA vor renunţa foarte greu la ce au câştigat în Europa de Est de la defuncta URSS şi, mai ales, la poziţia avansată din Ucraina. Ucraina e percepută de Rusia ca un membru de facto al NATO, chiar dacă nu de jure. Ucraina este pentru strategia americană mai importantă decât România şi Bulgaria pentru că e chiar în coasta Rusiei. În orice caz, cu cât SUA şi NATO se vor instala mai solid militar în Ucraina, cu atât bazele din România şi din Bulgaria îşi vor pierde din relevanţă.

Dacă Ucraina e o mare miză strategică, militară, Taiwanul e o miză economică incomparabil mai mare. Şi chiar mai strategică. Acolo se înfruntă interesele SUA cu cele ale Chinei. Atât SUA, cât şi China sunt foarte dependente de cipurile (electronice), de semiconductorii fabricaţi în Taiwan. Taiwanul deţine aproape un monopol mondial la fabricarea acestor componente decisive pentru noua eră a digitalizării:

„Un scenariu de război schiţat de Center for a New American Security arată în ce măsură e dependentă lumea de cipurile taiwaneze şi cum ar putea această dependenţă să ducă Statele Unite şi China la diferite tipuri de conflicte. Scenariul de război imaginat de un think tank din Washington începe cu o pană apărută brusc la trei fabricanţi taiwanezi de semiconductori care produc cipuri de înaltă calitate folosite, printre altele, la smartphone-uri, automobile şi echipamente militare. Oprirea producţiei sugerează întrebarea dacă nu cumva la originea panei se află un atac cibernetic din partea Beijing-ului – şi ea declanşează o criză internaţională între China şi Statele Unite. Conform cercetătorilor, aceasta ar putea paraliza economica mondială şi ar conduce la o confruntare militară. Ea intervine într-un moment în care Congresul american a relansat proiectele de lege vizând creşterea producţiei de semiconductori în Statele Unite.

Diversificarea lanţului mondial de aprovizionare cu cipuri este, oricum, o recomandare-cheie a raportului. „Astăzi, noi abia de producem 10 % din cipurile pentru computere, în timp ce suntem lideri în materie de concepţie şi cercetare în materie de cipuri”, a declarat preşedintele Biden săptămâna trecută. „Şi deocamdată nu avem capacitatea de a produce cipurile cele mai performante. Astăzi, 75 % din producţie se află în Asia de Est. Iar 90 % din cipurile cele mai performante sunt fabricate în Taiwan. China face tot ce-i stă în putinţă ca să acapareze piaţa mondială pentru a încerca să ne depăşească pe toţi, inclusiv pe plan militar.” Dar, chiar dacă Congresul aprobă noi investiţii publice în capacitatea de producţie a microprocesoarelor în Statele Unite, va fi nevoie de ani pentru a egala expertiza taiwaneză, şi nu e sigur că e şi posibil, afirmă autorii raportului. Din punctul lor de vedere, Statele Unite au devenit mai dependente de cipurile de înaltă calitate din Taiwan decât de petrolul din Orientul Mijlociu în ultimele decenii” (Mick Van Loon – „Comment les puces électroniques pourraient déclencher une guerre entre les États-Unis et la Chine”, leblogalupus.com, 29.01.2022).

În 1895, ca urmare a războiului sino-japonez şi a Tratatului de la Shimonoseki, insula Taiwan şi insulele Penghu (Pescadores) revin Japoniei până în 1945, când Taiwanul şi Japonia trec sub tutela SUA. În vreme ce Hong Kong-ul era dominion britanic, Taiwanul a făcut parte din imperiul colonial japonez între 1895 şi 1945. Tutela americană este confirmată prin Tratatul de la San Francisco din 1951, semnat între SUA şi Japonia. Populaţia Taiwanului e comparabilă cu cea a României (cca 23,6 milioane de locuitori), pe un teritoriu de doar 35 980 km2. PIB-ul Taiwanului este de aproape trei ori cât cel al României. În Taiwan se vorbeşte, ca şi în mainland China, mandarina (zisă „de Taiwan”) şi se foloseşte cea mai tradiţională scriere chineză (fără modernizările din China continentală).

E greu de înţeles cum au ajuns SUA (cei mai mari creatori de cipuri, dar nu şi producători), Europa Occidentală şi chiar şi Republica Populară Chineză atât de dependente de cipurile taiwaneze. E adevărat că Taiwanul şi-a pus pe picioare industria electronică încă din anii ’80 şi o consideră „scutul său de siliciu”. Fără aceste cipuri ultramoderne, telefonia mobilă, computerele, industria automobilului, ca şi tehnica militară de vârf sunt în noua eră a digitalizării doar un morman de fiare. O fabrică de microprocesoare necesită investiţii colosale – se porneşte de la 10 miliarde de dolari –, iar până la punerea ei în funcţiune pot trece vreo 10 ani.

SUA şi Europa Occidentală pregătesc sancţiuni economice foarte severe pentru Rusia în caz de invazie în Ucraina. Printre cele mai dure, mai grave chiar decât accesul la sistemul SWIFT, figurează blocarea accesului la cipurile fabricate în Taiwan şi în Coreea de Sud, aflate sub control şi patent american. Aceste sancţiuni ar fi fost deja aplicate în 2021 Chinei, cu urmări dramatice pentru construcţia de automobile.

Războiul pentru Taiwan, spre deosebire de cel pentru Ucraina, este unul de secolul XXI: „America poate descuraja China să invadeze Taiwanul. E suficient să-l distrugă sau mai degrabă să-i distrugă industria de semiconductori, afirmă un articol din Parameters, revista trimestrială a US Army War College. În [articolul] „Cuibul frânt : cum să descurajezi China să invadeze Taiwanul”, Jared McKinney de la Air University şi Peter Harris de la Universitatea de Stat din Colorado afirmă că Taiwanul şi Washingtonul ar trebui să se înţeleagă pentru a face insula un loc „neatractiv”. „Statele Unite şi Taiwanul ar trebui să pună la punct o strategie precisă a pământului pârjolit care ar face nu doar ca Taiwanul să devină un loc lipsit de interes, ci ar face întreţinerea insulei prea scumpă pentru un eventual invadator”, scriu ei în articolul cel mai des descărcat de la US Army War College în 2021. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, „ar fi suficient să ameninţe că distrug Compania de Producţie a Semiconductorilor din Taiwan (TSMC), cel mai important fabricant de cipuri din lume şi cel mai important furnizor al Chinei”. McKinney şi Harris s-au inspirat pentru titlul articolului lor dintr-un proverb chinez : „Sub un cuib frânt se pot oare găsi ouă intacte ?”.

Americanii concep cele mai rapide microprocesoare din lume, dar nu fabrică nici unul. Taiwanul o face. Insula este de departe liderul mondial în producţia de semiconductori. Compania TSMC fabrică mai bine de jumătate din cipurile folosite pe planetă şi 90 % din cele considerate tehnologie de vârf. TSMC şi Samsung Electronics sunt singurele două firme capabile să producă cipuri de 5 nanometri, cele mai performante din lume” (idem).
Reconfigurarea hărţii politice mondiale are o apăsată dimensiune economică. În ceea ce priveşte Europa-Ucraina-Rusia, este vorba despre energie şi materii prime. În Asia de Est, în Taiwan, este vorba despre industriile de top : telefonie mobilă, computere, automobile şi echipamente militare. (Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Deci tutela americana din 1951 este ilegala si la fel de nepotrivita ca si incercarea catalonilor de a isi exprima independenta. Daca in Spania nu s-a putut, de ce China nu ar avea aceleasi drepturi la suveranitate ca si Spania? Spania a intrat cu tancurile peste oamenii veniti la vot. De ce „democratii” occidentali nu vor sa dea aceleasi privilegii Chinei? Ha….. idiotie schizofrenica.
    Revenind la cipuri, China va da drumul in acest an la productia de cipuri de 14 nm care constituie 65% din industria de semiconductori a planetei. Intrebarea CHEIE este: ce se va intampla cu producatorii occidentali de cipuri? Ce se va intampla cu un Infineon, cu un Intel, cu un Texas Instruments, daca 20-30% din productia lor va fi preluata de designerii si producatorii chinezi?

  2. „şi prin separarea de Ucraina a Donbasului, cu republicile Lugansk şi Doneţk.”
    -17 iulie 2014, cand cu MH17, avionul malaiezian:
    de pe cerul Bucurestiului au disparut cele 1’000’000 de avioane care ne vizitau anual,
    Slava Bogu!
    (culoarul aerian „se mutase” din Ucraina datorita „incidentului nefericit”)

  3. Întrebare: De ce SUA investesc 45mlrd $ in dezvoltarea acestui sector vital pe când CHINA face același lucru dar cu 145mlrd $!?.
    Asta e strategia corecta !?

  4. Cat de tampiti pot fi cei de la Air University. Daca distrug industria taiwanului atunci nu ai are importanta nici pentru USA. Dar politica externaa SUA fiind facuta de talmudisti merge pe principul caprei vecinului.
    China face progresemari,oricum mai mari decat toti in AI si oricand este posibil sa faca o copie a tehnologiei taiwaneze in 1 sau 2 ani nu in zece.Din acest motiv bilionarii americani nu sau grabit sa investeasca in acest domeniu cu toate incurajarile facute de guvern si toata sarcina a ramas in sarcina guvrnului american.

Scrie un răspuns la Charlie Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998