Hiena a ieşit, din nou, la luptă. Ultimul ei obiectiv este un jurnalist. Silviu Mănăstire. Unul dintre puţinii jurnalişti care, în ciuda faptului că şi-a mutat rubrica de la o televiziune la alta, a reuşit să îşi promoveze aceeaşi emisiune şi acelaşi tip de discurs publicistic. Dar de ce ar trebui să se mire cineva că Traian Băsescu l-a ales drept ţintă pe Mănăstire?
Este de domeniul evidenţei, sare chiar în ochi faptul că Silviu Mănăstire, atacând în ultimii ani la baionetă, prin dezvăluiri incendiare, grupurile ilegitime de interese care au fraudat economia naţională, a lovit, implicit, în oamenii ex-preşedintelui. Cum să rămână hiena, în aceste condiţii, impasibilă?
Dacă prea mulţi dintre oamenii săi vor fi sacrificaţi pe altarul luptei anticorupţie, atunci posibilitatea de a se salva pe sine cade exponenţial. Din această perspectivă, nimic de zis. Atacul hienei este conform tipologiei sale. Şi a instinctului primar de conservare.
Ceea ce este cu adevărat uluitor şi reiese cu claritate din orice analiză am face asupra acestui ultim atac al hienei, este reacţia, aproape impasibilă, a societăţii civile, a clasei politice şi a presei. Până în prezent, singura personalitate care a reacţionat, semnalând această mizerie, a fost jurnalistul Ion Cristoiu. Oamenii politici tac. De ce tac? De ce nu se creează un front comun, nu atât pentru încercuirea şi lichidarea hienei, cât pentru protejarea unui jurnalist. Şi, în definitiv, al unui simbol. Dacă nici acest tip de demers jurnalist, utilizat, în mod constant, de Silviu Mănăstire, nu mai poate supravieţui, dacă şi acest tip de demers jurnalistic este anatemizat, iar autorul pus la zid, atunci ce mai rămâne din societatea civilă? Cu ce fel de principii lucrează foştii adulatori ai hienei, autointitulaţi drept intelectuali ai neamului, dacă într-o asemenea situaţie rămân pe tuşă, întorcând ostentativ capul pentru a nu vedea care ne sunt lichelele?
Avem, cu numele cel puţin, organizaţii de presă. Unele sindicale. Cum este MediaSind. Altele profesionale. Cum este posibil că niciuna dintre aceste organizaţii să nu fi elaborat şi transmis opiniei publice un comunicat? O luare de poziţie? Înseamnă că sunt, cu desăvârşire, moarte? Sau au motivele lor pentru a stat aproape de hienă? Sau se tem de hiena care, oricând, ar putea devoala “colaborări” trecute? Dar faimoasele noastre ONG-uri, care mobilizează Facebook-ul şi reuşesc să scoată lumea în stradă de câte ori se pune problema dărâmării unui Guvern? Ele nu sunt preocupate de libertatea presei? De protejarea unui jurnalist în faţa unei tentative de linşaj?
Partidele politice sunt şi mai interesant de analizat. În principiu, adversarii lui Traian Băsescu ar trebui să reacţioneze violent. Să facă zid în jurul lui Silviu Mănăstire şi să-l condamne pe ex-preşedinte pentru atacul său suburban. Cu atât mai mult cu câtă ce comisese Silviu Mănăstire? El arătase că, în timpul mandatelor sale, care au durat zece ani, Traian Băsescu, fie a ştiut ce fac principalele grupuri mafiote şi a tăcut întrucât era complicele lor, fie nu a ştiut şi atunci este vinovat pentru asta. Pentru că legea şi societatea i-au pus la dispoziţie toate mijloacele pentru a fi perfect informat asupra a tot ceea ce este relevant în societatea românească.
Există o singură explicaţie pentru tăcerea partidelor politice. Şi anume caracterul transpartinic al grupurilor corupte. Faptul că atunci când Silviu Mănăstire a făcut o dezvăluire sau alta, el a lovit implicit şi în clientela politică a respectivelor partide. Chiar dacă grosul caimacului l-au luat oamenii lui Traian Băsescu.
Şi, iată, astfel cum un banal atac al unei hiene politice împotriva unui jurnalist poate ridica colţul covorului şi dezvălui întreaga mizerie din societatea românească. Inclusiv, disoluţia organizaţiilor de presă şi a presei în sine. (Sorin Roșca Stănescu)