CURS VALUTAR

Un mister de proportii: revolutia fara lideri (2)

10 comentarii / 3873 vizualizări / 20 august 2018

În urmă cu un an și jumătate făceam, într-un material, o observație vizavi de un fenomen mai mult decît straniu: România epocii cunoștea ample mișcări stradale de protest care aveau ecou în întreaga lume, dar niciuna dintre acele așa numite bătălii în numele democrației nu reușea să producă măcar un singur lider. Măcar un singur om care să se ridice din fierberea străzii și să devină o voce autoritară, o speranță politică pentru viitor, un nou lider, școlit, cu viziuni democratice, necorupt, pro-occidental șamd. Un viitor nume important pe buletinele de vot.

Firesc, desigur, ar fi fost să se ridice nu unul, ci mulți, pînă acum, la ce sarabandă nebună de proteste stradale am avut și avem.

Să amintim ce scriam anul trecut, în februarie:

”Mișcările de stradă din ultimele zile se vor, mai nou, ridicate la rang de nouă revoluție prin amploare și profunzime. Posibil chiar să devină așa ceva, dar asta nu ne poate împiedica să nu remarcăm misterele acestei mișcări, unele care ar merita, zicem noi, toată atenția.
Asta pentru că avem de a face, în premieră absolută, cu un protest de mare amploare, la nivel național, căruia îi lipsesc cu desăvîrșire liderii.
Și, mai ales, îi lipsesc vorbitorii.
(Chiar dacă cele două calități, lider și vorbitor, se îngemănează cel mai adesea.)
Și asta într-o țară recunoscută pentru apetența exagerată a cetățenilor săi pentru poziția de vîrf. Locul unu în cetate, despre care vorbea și Cioran.
În seara de 21 decembrie 1989, spre exemplu, la baricada de la Intercontinental funcționa o stație de amplificare improvizată dintr-o portavoce și o baterie de mașină de la care Dan Iosif se adresa manifestanților. În seara zilei de 22 decembrie, în balconul Comitetului Central, era bătaie între revoluționari care să ia microfonul și să vorbească mulțimii prin difuzoare. Piața Universtății s-a născut fix în clipa cînd s-a deschis balconul Universității și a apărut tribuna și microfoanele de adresare către ”golani”. Toate mitingurile au această caracteristică: apariția spontană sau dinainte pregătită a unor vorbitori care să însuflețească mulțimea și, obligatoriu, se caută mijloacele de amplificare a vocii: portavoci, boxe audio etc.
Se caută, de asemenea, confecționarea unor tribune, platforme mai mult sau mai puțin improvizate plasate deasupra mulțimii, pentru a facilita mesajele vorbitorilor. De acolo se rostesc lozinci, se trasează indicații manifestanților, se anunță trasee șamd.
Am avut în ultimii 27 de ani tribune făcute din tomberoane, din tancuri, din lăzi vechi, din mese, jardiniere de flori, scaune, din orice se preta.
”Ascensiunea” vorbitorilor aduce cu sine, cel mai adesea, cristalizarea unei structuri de conducere a manifestației, fie ea și cu rol de reprezentare. Dacă protestele se nasc spontan, liderii se ”fac” direct îns tradă; dacă protestele sunt organizate de anumite structuri, liderii vin din rîndul organizatorilor.
Totodată, cei care protestează reclamă mereu intrarea în dialog cu cei responsabili pentru nemulțumirile poporului.
Se formează, astfel, delegații de manifestanți care intră la negocieri cu reprezentanții guvernului, parlamentului, președinției etc.
Una peste, orice mulțime reclamă în mod natural lideri și vorbitori.
În mod ciudat, protestele din ultimele zile sunt complet lipsite de aceste elemente.
Responsabilă de chemările la revoltă ar fi, declarativ, o asociație numită ”Corupția ucide”, condusă de un lider de douăzeci și ceva de ani, Florin Bădiță.
Rolul lui se rezumă, însă, la respectivele apeluri, difuzate pe rețelele sociale.
Nici Bădiță, nici alt lider al organizației nu e și lider al străzii.
Nici în Piața Victoriei, nici la mitingurile din țară, nu a existat și nu există măcar o tentativă de a se constitui un grup de conducere sau de cristalizare a unei echipe de vorbitori.
Lumea vine în piață, înarmată cu pancarte de nu se știe unde – inclusiv pentru cîini – și strigă ”spontan” diverse lucruri la adresa guvernanților. Apoi pleacă acasă, spre a reveni a doua zi. Mulți dintre ei – au dovedit-o interviuri la cald făcute de ziariști – nu au habar despre ce se protestează. Folosesc texte generaliste și generoase, aidoma candidatelor la titul de Miss, despre oprirea hoției, viitorul copiilor, bla-bla-bla. Folosesc pancarte compuse de alții.
Chiar lipsa vehemenței, a violenței, ridică, așa cum scriam deunăzi, serioase semne de întrebare, pentru că protestul neautorizat de stradă e expresia suferinței, a nemulțumirii ajunse la paroxism, cînd nervii nu mai pot fi controlați.
Cînd ai ieșit ”spontan” în piață, mijloacele pașnice vor fi fost demult epuizate.
De aceea, cele mai civilizate popoare europene, cînd ajung în stradă comit violențe inimaginabile.
Revenind, mai observăm că nu există lideri ai pieței care să revendice dreptul de a discuta cu premierul, cu ministrul Justiției ori cu alt factor considerat vinovat pentru ordonanțe.
Nu există porta-voci.
Nu există stații de amplificare.
Nu se formează tribune.
Să fie totul la voia întîmplării?
Nici pomeneală.
Asistăm în mod cert la cel mai bine organizate proteste post-decembriste.
Atît doar că liderii sunt nevăzuți, de cele mai multe ori în afara pieței.
Iar interesele lor par să excludă nașterea unor lideri ”de teren”.
Pentru că, odată creați, aceștia o pot lua pe cont propriu, afectînd planurile inițiale.
Să ne amintim felul ciudat cum, după tragedia Colectiv, voci ale societății civile se opuneau înființării unor partide cu numele respectiv în titulatură. Pentru că structurile aveau propriile formațiuni programate să beneficieze de valul de emoție publică, precum USB/USR, și lucrurile nu trebuiau amestecate”.

Cum spuneam, a trecut de atunci un an și jumătate.

Am avut și avem pe mai departe proteste peste proteste în Piața Victoriei și în țară.
În continuare, nici măcar un singur lider care să se fi ridicat deasupra celorlalți. O voce care să vorbească în numele celor mulți și necăjiți. De fapt, în piață nu vorbește nimeni despre nimic. Nu au reușit să apară portavoci, necum stații de amplificare, deși am avut rulote. Mesajele, cînd sunt, se dau prin bannere, ori pe Facebook. Nici acum nu e clar ce s-a urmărit la mitingul diasporei, pentru că aproape au lipsit chiar și bannerele.

Criza actualei clase politice reclamă cu disperare un nou val de oameni, condițiile sunt mai propice ca oricînd; piața se dovedește, însă, incapabilă să producă o alternativă fie și parțială la politicienii actuali.
Un singur om pare să fi luat-o pe cont propriu în ideea de a deveni un self made man, e vorba de Mălin Bot, dar a fost rapid izolat de ceilalți și chiar criticat feroce pentru comportarea lui, nu că nu ar fi și furnizat motive din plin.

Mesajul e cît se poate de limpede, însă: nimeni nu iese din rînd.

Mișcările de protest din Franța lui 2016 au creat partidul En Marche și pe actualul președinte Macron.
La noi, piața Victoriei nu a creat nici măcar un invitat prin studiourile TV, care să explice cine și de ce iese în stradă. Manifestanții se feresc să vorbească, să-și dea numele în fața camerelor, ori locurile de muncă. Își recită poeziile pre-învățate, apoi se topesc în mulțime.

”Golaniada” din 1990 era vie, era spectacol de excepție: se cînta, se recitau poezii, se proiectau filme pe zidul Arhitecturii, se țineau discursuri înflăcărate. Era veritabil showbiz politic, de aici și farmecul său, puterea de atracție, senzația de natural.

Piața Victoriei aduce mai mult a adunătură de zombie (luați-o metaforic, fără intenția de a jigni pe nimeni): protestatarii se adună tăcut, adesea după lăsarea întunericului, au grijă să acopere mereu și mereu aceeași suprafață indiferent de număr, ca să pară mulți, chiar dacă asta îi plasează la mari distanțe unii de alții, în pofida oricărei reguli a mitingurilor, unde oamenii tind să se adune cît mai compact. Privită de sus, impresia lăsată e de foșgăială permanentă, fără noimă; luați la întrebări, foarte mulți nu pot explica ce caută acolo. Din perspectiva asta, ”M…PSD” e o găselniță grozavă, pentru că e un mesaj ușor de ținut minte. Tot tăcuți, se dispersează la final spre case.

În Piața Universității de odinioară era viață, în Piața Victoriei de azi doar  se execută militărește programul de protest. Dacă e ordin, cu recuzită bogată, dacă nu, fără recuzită, precum la mitingul diasporei.

Revenind, din zecile, sutele de mii de tineri frumoși și liberi nu s-au putut închega în trei ani de proteste, din 2015 încoace, nici măcar un grup de 10-15 potențiali lideri.
Nici măcar 5.
Nici măcar unul.

Cum iese careva în evidență, prin forța împrejurării, se iau măsuri misterioase să fie readus în anonimat.
Aveți idee, dragi cititori, spre exemplu, dacă rebelul Răzvan Ștefănescu, cel cu plăcuțele anti-PSD, a fost la mitingul diasporei, după tot circul stîrnit?
Nu, veți spune, pentru că nicio televiziune, nici un organ de presă nu l-a prezentat în piață, ori nu i-a luat vreun interviu la cald, cum se cuvenea vedetei momentului.
Vă spunem noi, însă: Ștefănescu a fost. S-a ”mitingit”, s-a pozat și s-a promovat pe Facebook, dar atît. Liniște deplină în rest. Maurul își făcuse datoria, nu era cazul să se cocoațe mai sus decît trebuie. Vedeta europeană Bădiță a obosit tot organizînd mitinguri de ani de zile, dar nimeni nu știe dacă și cînd participă la ele, necum să vorbească.

Nu există mai bună dovadă că mișcările de stradă din România ultimilor ani nu sunt decît niște regii ale serviciilor de informații și ale unor ONG-uri, nu fără implicații externe, prin care se urmărește controlul asupra clasei politice, dar în niciun caz selectarea de figuri proaspete pentru viitor, ca înlocuitori.

Din contră, s-a ajuns la fenomenul invers: cînd dau de greu, expirații lideri ai opoziției actuale adastă în piață pentru o porție revigorantă de imagine, de capital politic, apoi se întorc la birouri.

Pentru că, în strategia statului-paralel, România are nevoie de scandal bine coordonat pentru situațiile care mai scapă, ici-colo, din frîu, dar nu și de o autentică primenire a clasei politice, perfectă pentru respectivul stat așa cum e: plină de inși depersonalizați, neinstruiți și profund manipulabili. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

10 Comentarii

  1. Dl. BTI explica cu talent care este motivatia protestelor din Romania: ”mișcările de stradă din România ultimilor ani nu sunt decît niște regii ale serviciilor de informații și ale unor ONG-uri, nu fără implicații externe, prin care se urmărește controlul asupra clasei politice”.

  2. Este dureros sa stii ca serviciile secrete ale tarii talle, lupta din greu alaturi de dusmani impotriva intereselor nationale. Nu exista remediu?

    • Corect. Remedii ar exista dar lipseste curajul. Frica de Statul subteran patronat de Joshannis bantuie Romania. Asta este, Livia….

  3. Livia, exista remedii (nu complete), dar numeni nu are curaj sa le puna in practica.In primul rand nu e nevoie de atatea servicii, ele trebuie restructurate ca numar si personal.De asemenea, trebuie demilitarizate ,fiindca in niciun stat civilizat ele nu mai sunt militarizate.In al treilea rand, trebuie schimbata din temelii politica de personal, trebuie sa se apeleze prioritar la surse „externe” si sa se limiteze nepotismul .Nu in ultimul rand, trebui sa li se interzica desfasurarea de activitati economice „acoperite” .Noi nu suntem CIA, nu avem nevoie de asa ceva.Si inca ceva:niciun demnitar, magistrat, diplomat ori conducator de serviciu secret nu trebuie sa fie lasat sa se intalneasca si sa discute cum si ce vrea el cu ambasadori si ofiteri de informatii straini…

  4. Bravo, Bogdane! Un editorial de nota 10+

  5. WELCOME TO THE HIVE!

  6. Felicitari pentru aceasta analiza! Lupta trebuie dusa cu serviciile secrete in special SRI care au nenorocit tara cu tunurile si jaful economiei (Microsoft prin Pescariu si Florica, EADS, Bechtel si in toate privatizarile facute prin oamenii lor). Acum il tin pe Dragnea, omul lor pentru a distruge complet Romania.

  7. dRAGA LELIA
    sPUI CA NU EXISTA CRIZA ECONOMICA? CA NU EXISTA CRIZA SOCIALE?
    GFOARTE BINE. DAR VREAU SA-TI AMINTESC CEEA CE AVEA ROMANIA INAINTE ( E DREPT – DICTATURA, DAR AVEAM INDUSTRIE, AGRICULTURA, NAVE(64 LA IPO-PESCUIT OCEANIC, SI MULTE ALTE NAVE COMERCIALE) AVEAM PETROL, GAZE, CURENT ,TRACTOARE, CAMIOANE, LOCOMOTIVE SI ERA STABILITATE ECONOMICA. DUPA PLATA DATORIILOR LA MAREA FINANTA, ROMANIA SE PUTEA STABILIZA SI PUTEAM SA O DUCEM BINE. ASTAZI O DUCEM BINE IN DETRIMENTUL UNEI TARI ASEVITE. sTABILITYATE ECONOMICA? UNDE? CU PROFITUL IN BUZUNARELE MAGNATILOR. CEI CVARE I-AU INCURAJAT PE CEI DIN ESALONUL DOI SA POATA FURA , VINDE SI DISTRUGE IN VOIE (IN INTERESUL LOR- BINEINMTELES). ROMANIA A DEVENIT O TARA SARACA SARACA DE TOT. S-AU VANDUT TOATE BOGATIILE TERANE SI SUBTERANE. NU MAI AVEM NIMIC AL NOSTRU. GAZUL NOSTRU IL PLATIM FRANCEZILOR, CIOMENTUL NOSTRU IL INCASEAZA HEIDELGERG CEMENT FABRIK, APA O PLATRIM LA FRANCEZI PETROLUL LA AUSTRIECI ETC,ETC,
    C MAI ARE ROMANIA IN PROPRIETATE. NIMIC. SI NE LAUDAM CA AVEM STABILITATE ECONOMICA. hAI SA FIM SERIOSI.
    CE AVEM ASTAZI? NIMIC! romania este O COLONIE ASERVITA MARILOR PUTERI.

    • @Vasile Pe fond ai dreptate in ceea ce spui. Ca….AVEAM ! AVEAM, dar am trecut la alt tip de societate, numita capitalista, vrem nu vrem trebuie sa mergem pe aceasta varianta de dezvoltare a Romanie, iar PSD se lupta cu mijloace democratice sa progreseze pe acest drum de ….saracie(cum spui). POLITIC exista o majoritate parlamentara aleasa democratic si e bine. ECONOMIC exista crestere de circa 5-6% anual, nefiind criza majora, iar SOCIAL exista un program de crestere a pensiilor si salariilor, alocatiilor etc CONCLUZIE: nu sunt motive de proteste pentru schimbarea unui GUVERN BUN ! Nu sunt motive de a duce tara in HAOSUL pe cere-l vrea Johannis cu un Guvern al Sau !!!

  8. fuck CAPS lock!!!

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *