APADOR-CH anunță azi că a obținut, în primă instanță, o victorie în instanță împotriva Guvernului, care va fi obligat să comunice organizației numărul și data tuturor hotărîrilor de Guvern prin care au fost aprobate ajutoare militare pentru Ucraina. Doar că intervine ceva tulburător: în cererea înaintată guvernului, asociația a cerut informații despre HG-uri începînd din anul 2020, pe cînd invazia s-a produs în 2022. În plus, la opt luni de la invazie, ministrul Bogdan Aurescu excludea ajutoarele militare de pe lista celor acordate Ucrainei. De aici, o întrebare de o mie de puncte: știe APADOR-CH ceva ce restul românilor nu știu?

Prin hotărîrea pronunțată la 9 iulie de Tribunalul București, magistrații obligă executivul să comunice organizației numărul și data hotărîrilor de Guvern prin care au fost aprobate ajutoare militare pentru Ucraina, se arată într-un comunicat al APADOR.

Miza juridică a procesului nu a fost, de fapt, valoarea ajutoarelor, ci un lucru aparent minimal: dreptul cetățenilor de a afla măcar existența și identificarea formală a actelor normative în baza cărora s-au luat aceste decizii. SGG a invocat, pentru a refuza informația, excepția de la Legea 544/2001 privind apărarea națională, fără însă – a reținut instanța – să demonstreze că informațiile fuseseră efectiv clasificate potrivit Legii 182/2002. Cu alte cuvinte, statul a ținut secret inclusiv numărul unei hotărîri de Guvern, nu doar conținutul ei.

Întrebarea care contează

Dincolo de victoria procedurală, comunicatul conține un detaliu care merită privit cu imensă atenție: solicitarea de informații vizează hotărîri de Guvern privind ajutoare militare pentru Ucraina începînd cu anul 2020(!!).
Și aici apare o problemă greu de trecut cu vederea. Invazia Rusiei în Ucraina a început la 24 februarie 2022. Anul 2020 se situează, așadar, cu aproape doi ani înainte de declanșarea războiului – într-o perioadă în care relația bilaterală România – Ucraina era marcată de tensiuni legate de drepturile minorității române din Ucraina și altele. Nu eram amici, pe șleau.

Mai pe scurt, așa cum remarca la un moment dat fostul șef al Armatei, gen(r) Ștefan Dănilă, în aprilie 2021 – într-un interviu pentru Europa liberă, cînd Rusia începuse comasarea de trupe la granița cu Ucraina -, de pe la începutul anului 2020 relația România-Ucraina era ca și înghețată. Vorbind în perspectiva izbucnii unui conflict militar în care Ucraina ar putea solicita ajutor României, generalul îi recomanda președintelui Iohannis să speculeze momentul și să-i ceară lui Zelenski rezolvarea unor probleme bilaterale.

Cu atît mai ciudat, deci, să aflăm că România s-ar fi putut să trimită ajutoare militare încă din 2020. De ce și la cererea cui?

Chiar și după declanșarea războiului, oficialii români s-au ferit să confirme livrări de echipament militar. Ministrul de externe de atunci, Bogdan Aurescu, făcea, la 24 octombrie 2022 – la opt luni de la începerea invaziei -, un bilanț amplu al sprijinului acordat Ucrainei: politico-diplomatic, financiar prin Facilitatea Europeană pentru Pace, umanitar, energetic, juridic prin intervențiile la CIJ și CEDO. Niciuna dintre acțiunile enumerate în acel bilanț nu se referea explicit la livrări militare bilaterale românești.

Așadar, dacă pînă și la finalul lui 2022 sprijinul militar românesc pentru Ucraina era un subiect tratat cu maximă precauție de diplomația română, pe ce bază formulează APADOR-CH o cerere care presupune, implicit, existența unor hotărîri de Guvern privind ajutoare militare încă din 2020 – cu doi ani înainte ca un asemenea sprijin să aibă, cel puțin oficial, vreun motiv să existe?

Încă ceva: în august 2021, premierul Florin Cîțu a participat la o acțiune aproape secretizată pe care noi am numit-o la vremea respectiv drept bizară, un summit la Kiev de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea, în care s-au discutat ”măsuri politice, diplomatice și restrictive împotriva Federației Ruse, dacă este prevăzut de jurisdicția legală a fiecărui participant și în conformitate cu procedurile respective, atunci când este cazul și dacă acțiunile Rusiei o impun”.
Era ca și cum în anumite sfere înalte – administrația Biden? – se știa cu precizie că anul următor Rusia ar fi atacat Ucraina, dar de ce s-ar fi repezit România să ia atitudine, preventiv, în privința unui război care nu o privea direct, știut fiind că aceste teme sunt întotdeauna delicate și trebuie cîntărite cu mare atenție?

E posibil ca APADOR-CH să fi avut, la momentul formulării cererii, indicii temeinice despre existența unor ajutoare militare date de România Ucrainei începînd chiar din 2020?

Comunicatul APADOR-CH însuși nu oferă un răspuns la această întrebare – organizația nu explică de ce a ales tocmai anul 2020 ca reper temporal. Iar tocmai această tăcere, într-un comunicat altfel foarte detaliat, ridică semne de întrebare mult mai ample.

Ce urmează
Victoria din 9 iulie este doar primul pas dintr-un proces care se anunță lung: chiar dacă Guvernul va comunica, în cele din urmă, numerele și datele hotărîrilor respective, valoarea reală a ajutoarelor și conținutul deciziilor rămîn, deocamdată, complet necunoscute publicului. Pînă atunci, întrebarea rămîne deschisă: știe APADOR-CH ceva ce publicul larg încă nu știe despre adîncimea și vechimea reală a sprijinului militar românesc pentru Ucraina? (Bogdan Tiberiu Iacob)