CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9207 RON DOWN | 1 USD = 4.6726 RON DOWN | 1 GBP = 5.7178 RON DOWN

Uups: probleme în paradisul doctoral al noului ministru?

9 comentarii / 4126 vizualizări / 6 octombrie 2022

”Societatea Academică din România (SAR) îi solicită noului ministru al Educației, Ligia Deca, publicarea voluntară a tezei sale de doctorat, ca și tezele tuturor secretarilor de stat, respectiv ale secretarului general din Ministerul Educației și ale tuturor celor care dețin funcții de conducere la nivelul instituțiilor aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației. Solicităm ca această măsură să fie implementată până la finalul lunii octombrie, fiind o măsură necesară pentru redresarea încrederii în sistemul de învățământ românesc” se arată într-un comunicat postat azi pe siteul SAR.

Să fie un demers banal, în numele transparenței și al dorinței de a-i da noului ministru șansa de a oferi un exemplu personal, în contextul luptei anti-plagiat?

Posibil, chiar probabil.

Dar ar mai fi o ipoteză de luat în calcul.

SAR e condusă de Alina Mungiu; aceeași organizație și același personaj care acum niște ani buni au urcat-o pe Ligia Deca în onorantul fotoliu de șefă a Coaliției pentru universități curate, cu misiunea de a ancheta zeci de universități de stat pentru a afla cum stau cu plagiatul, cheltuirea banilor, corupția, nepotismul șamd.

Din această perspectivă, a relațiilor strînse din trecut, s-ar putea ca reputatul politolog să știe ceva mai multe despre noul ministru, capacitățile sale intelectuale și profesionale și, cine știe?, poate și despre doctoratul în științe politice în Luxemburg al unei căpitănese de vapor școlite la Constanța.

O solicitare care ar putea arunca în aer scena politică dacă în urma ei apar mici probleme, ca să o spunem astfel. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

9 Comentarii

  1. e o greshalla de typing,
    se scrie „Lidia”
    (sau vine de la „linge blide”,
    bunica-su)

  2. & Dacă îi face un bine Emilia Șercan lu’ Corina Crețu să o verifice de plagiat pentru a stabili pe cine mai „alăpta” la tehnico-științific, pe lângă Șora, Marga, alți lideri ai învățământului, pe regula ,,bate șaua să priceapă iapa” sau mai științific spus, pe principiul vaselor comunicante , ceea ce e aplicabil în „cercetare științifică pri „dezvăluirea de plagiate”, deci că au și ăștia care i-au instruit interesele lor, că se feri ;ercana să își minimizeze imaginea și să își mai „altereze funcționalul” și cu ,,plagiatul” lui Bode, lider al foștilor milițieni, după ce le descoperi câțiva îndrumători plagiatori de la MAI, ?
    Doamna Alina Pippidi probabil că „duhnește de plagiate” la așa „moștenire intelectuală”, „despre care și cum arată” , ?

  3. & Totuși, „cota de ghilimele” dată autorilor ar putea fi importantă, ? Prin unele activități alții mai au și dobânzi, penalități, ?

  4. & Ce grafice au indicatorii de îmbolnăviri , ieșiri din mediul intelectual, de când societatea intelectuală luptă împotriva plagierii, tendințe, ?

  5. & Despre implementarea valorilor tradiționale ale societății apusene europene în Estul Europei, ?
    Dacă Emilia Șercan a stabilit care este cota de plagiere dintre ,,halva” și ,,halviță”, ?
    „Santa” de regulă e „Moș” , ?

  6. @ „Cota de ghilimele”, reglementată de mediul academic , oferă unora onororuri, ascensiuni, resurse iar celoralți protecții, susținere, trasee ale realizării ca indivizi, plagiatorii având mai multă expunere, mai multe libertăți individuale, riscuri, oprobiul mediului academic care nu îi au spre cercetare și transcriere în forma de cărți editate ce amintesc și de „Fahrenheit 451” , ?

  7. & Probabil că mai relevant Alina Pippidi este reprezentată de migrația turcă în Germania, care i-a însoțit tinerețea și maturitatea, urmându-i ceva mai târziu, fiind probabil urmărită de istoria românilor, de tributuri, de relațiile româno-turce, ?

  8. & De la „har” la „harem”, ?

  9. & Istoria Bizanțului , cadânele sultanului mai puțin „frecventate”, „dezicerea” de „Băsescul” ?

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998