Numărul doi din Executiv, domnul Vasile Dâncu face, în mod intenţionat, o confuzie. El spune că, de fapt, Guvernul tehnocrat nu este tehnocrat. Ci politic. Din simplul motiv că miniştrii nu fac altceva decât politică. Chiar dacă sunt tehnocraţi. Şi, în plus, unii dintre ei vor intră în partide. De ce şi pentru cine pregăteşte terenul Vasile Dâncu?
Discuţiile interminabile pe marginea Guvernului tehnocrat reprezintă, în sine, o şmecherie. Un act de manipulare. Insistând asupra temei, populaţiei i se induce ideea că, într-adevăr, la Palatul Victoria ar funcţiona un Guvern tehnocrat. Ceea ce nu este adevărat,
Un tehnocrat este un specialist de primă mărime în domeniul său de activitate. O autoritate necontestabilă. Nu ne aflăm în această situaţie decât în ceea ce-i priveşte pe doi-trei membrii ai Guvernului. Despre Cioloş şi încă despre cel mult doi miniştrii s-ar putea face, în mod corect, afirmaţia că sunt tehnocraţi. Cât îi priveşte pe ceilalţi, în cel mai bun caz, sunt birocraţi. Dacă batem toată ziua apă în piuă despre aşa-zisul Guvern tehnocrat instalat la Bucureşti, nu face decât să compromitem această expresie.
Dar şmecheria este dublă. Vasile Dâncu vizează o ţintă mai înaltă. El pregăteşte terenul pentru marea traversare. Pentru un proiect gândit la Cotroceni, ca o alternativă pentru situaţia în care, după alegeri şi în funcţie de rezultatul acestora, s-ar putea instala, la Palatul Victoria, un Guvern ostil Palatului Cotroceni. Care este această alternativă?
Foarte pe scurt, ea înseamnă transferarea unor persoane de încredere, din perspectiva lui Klaus Iohannis, în principalele partide politice. Şi nu oriunde, ci la vârf. Şi realizarea prin intermediul acestora a unei puternice majorităţi. Care va susţine proiectele preşedintelui.
Dar cum s-ar putea întâmpla acest lucru? Vasile Dâncu nu ne spune. Dar ne sugerează. Prin trecerea, de pildă, a domnului Cioloş la PNL şi nominalizarea lui pentru o funcţie politică extrem de importantă. Poate chiar de preşedinte. Straniu de galantă, Alina Gorghiu i-a şi lansat o invitaţie în acest sens. Şi nu numai lui Cioloş. Blaga se va da, curând, la o parte. Dar, iată că, este posibil ca şi doamna Alina Gorghiu să se dea la o parte. Şi, înainte sau după alegerile parlamentare, să avem un nou preşedinte PNL. În persoana lui Dacian Cioloş. Până una-alta, acest proiect pare iluzoriu. Dacian Cioloş lasă impresia că este destul de speriat de o asemenea turnură a carierei sale. Dar pe parcurs, s-ar putea să se lase convins. Cel puţin acesta este planul.
Dincolo, la PSD, Liviu Dragnea nu este altceva decât un experimentat politician, ţinut în şah. Un fel de tigru aflat în interiorul unei cuşti şi care execută docil comenzile unui dresor nevăzut. Încet-încet, el va fi compromis. Se lucrează la greu pentru acest proiect. Şi atunci, un alt tehnocrat al Guvernului Cioloş s-ar putea transfera la PSD. La vârf. În calitate de preşedinte. Probabil înainte de alegerile parlamentare. Iar acea persoană va fi Vasile Dâncu.
Şi Cioloş şi Dâncu sunt apropiaţi ai preşedintelui Klaus Iohannis. Îi susţin cu multă convingere proiectele. Ne putem imagina ce s-ar întâmpla dacă scenariul de mai sus va fi realizat. Primele două cele mai mari partide ale României, unul de dreapta şi altul de stânga, îl vor susţine pe preşedinte şi, în consecinţă, vor asigura, după alegeri, formarea unui Guvern prezidenţial. Într-o republică, de facto, prezidenţială şi ea. După acest model, desigur, şi alţi “tehnocraţi” sau “birocraţi” se vor teleporta în partide politice.
Construcţia de mai sus, cea sugerată de Vasile Dâncu este, desigur, din perspectiva domnului Klaus Iohannis, modelul ideal de a conduce o ţară. Şi, desigur, dacă există bună-credinţă şi bune intenţii din toate direcţiile mediului politic, aşa şi este.
Mai rămâne însă o singură condiţie. Ca timp de şase luni măcar, dacă nu cumva chiar timp de un an, Guvernul Cioloş să aibă succes. Să facă ce îşi propune. Să promită ce poate. Să nu aibă prea multe ezitări. Să nu facă prea multe gafe. Să mulţumească populaţia fără a fi populist. Să ţină în frâu partidele. Şi aşa mai departe.
Dacă Guvernul Dacian Cioloş îşi frânge gâtul, întreg proiectul cade. Şi atunci, preşedintele Klaus Iohannis va trebui să recurgă la alte resurse. Adică, la partide nedomesticite. Nedresate. Nesubordonate. (Sorin Roșca Stănescu)