Vom fi tîrîți în conflict? Rușii amenință cu scufundarea de nave, Zelenski vrea escorte de nave riverane Mării Negre
20 comentarii / 5071 vizualizări / 19 iulie 2023
Administraţia de la Kiev a propus, azi, acordarea de către ONU a unui mandat pentru patrule internaţionale pe Marea Neagră, prin colaborarea cu Turcia şi Bulgaria, în scopul continuării exporturilor de cereale, pe fondul ameninţărilor Rusiei. România nu a fost nominalizată, încă, dar ar putea fi și ea vizată, conform exprimării consilierului Mihailo Podoliak, în presa franceză: „Ar trebui să obţinem un mandat ONU pentru crearea de patrule militare, cu participarea unor state riverane, precum Turcia şi Bulgaria”, România fiind și ea stat riveran.
Tot azi, ministerul rus al apărării a anunțat că din această noapte orice navă care va încerca să intre în porturile ucrainene va fi considerată potențial adversar și scufundată. Ori, în eventualitatea unor asemenea ciocniri militare e greu de crezut că țara noastră nu ar fi afectată în niciun fel. Cele trei porturi ucrainene folosite pînă acum pentru transportul de cereale sunt Odesa, Cernomorsk și Yuzhny.
Cu alte cuvinte, Rusia semnalează că va scufunda navele care intră în apele teritoriale ale Ucrainei, întrucât Moscova a declarat anterior că va considera orice vehicule care poartă arme pe teritoriul ucrainean drept „ținte legitime”, scrie Strana Today.
Preşedintele Volodimir Zelenski a spus, reamintim, că Ucraina este gata să își ducă vasele prin coridorul cerealelor chiar după retragerea Rusiei din acord. „Chiar și fără Rusia, totul trebuie făcut pentru a putea folosi acest culoar al Mării Negre. Nu ne este frică. Am fost abordați de companii care dețin nave. Au spus că sunt gata, dacă Ucraina va trimite nave și Turcia le va lăsa să treacă, atunci toată lumea este gata să continue aprovizionarea cu cereale”, a spus Zelensky.
În realitate, lucrurile nu sunt atît de roze. Marii asiguratori de nave încep să aibă reticențe în a mai asigura vasele care ajung în zone de risc, și la fel de rezervați încep să fie și unii armatori. În egală măsură, Rusia a început deja să folosească și altă tactică, lovind porturile Odessa și Nikolaev și prezentându-le drept „act de răzbunare” pentru subminarea podului Crimeea.
O sursă din sectorul transporturilor a declarat pentru Strana Today că porturile fluviale dunărene (Izmail și Reni) au funcționat tot timpul în timpul războiului. Dar navele au intrat în ele fără să intre în apele teritoriale ale Ucrainei din Marea Neagră. Navele au navigat prin apele teritoriale românești până în Delta Dunării, apoi au trecut granița cu Ucraina de-a lungul fluviului (și nu pe mare) și au intrat în Izmail sau Reni.
„Această rută a funcționat tot timpul după invazie. Și înainte de acordul cerealelor și după încheierea lui. Nu încetează să funcționeze nici acum. Dar capacitatea sa este mult mai mică decât coridorul de cereale. Există un pescaj de aproximativ 7 metri. Este pur și simplu imposibil să se încarce complet navele acolo, deoarece acestea nu pot trece printr-o asemenea adâncime când sunt încărcate”, mai spune sursa. (B.T.I.)
iohannis & șleahta de pramatii tradatoare pupincuriste, jos labele de pe țară mea, Romania!
iar apogeul acestuia va insemna detonarea de arme nucleare asupra unor orase romanesti, precum Deveselu.ori Babadag.
Cu NATO până la capăt!
Banditul Putin trebuie strivit ca un gândac.
Rusia trebuie silită să se supună Comunității Internaționale.
nato = o orgonaizatie terorista. tu, un dement scelerat
ca si tine, care umbli cu ula in gura pe aici.
Du-te si luptă tu, măi, cu aliatii tăi, cu toți, curajosule ce esti!
Alaturi (navem de ales, deja sint in Romania) dar nu cu mufa-n curul aliatilor cum faci tu bai limbricule.
Zelensky vrea escorte internaționale (pentru cerealele? cui?); și vrea „F-uri”, și tancuri și arme cât mai nimicitoare. Dar ce nu vrea Kelensky?! Orice ; numai pace, NU.
După mintea lui (și-a „ucrainenilor”), toate „noroadele pământului” ar trebui să se ridice într-un singur glas: „Слава Україні”! Și toți, într-un buc, să le dea lor și bani, și arme, și „toate cele”, căci, nu-i așa? – ei sunt „eroii care apără lumea” de „pericolele” născocite de toți proștii.
Dar iată că „visul lor frumos” e pe sfârșite ; mai ales că „Rușii” încep să le arate (și „ucrainenilor” și „Occidentalilor”) că « Există o limită dincolo de care răbdarea încetează a mai fi o virtute ».
Iar acum (mai ales după „succesul contraofensivei”), singura speranță a „ucrainenilor”, ca lucru-rile să NU „se așeze”, cumva, și să fie puși în situația să se întoarcă pe-acasele lor și să apuce de muncă cinstită (!?), nu rămâne decât în „lăbărțarea și perpetuarea războiului” – motiv pentru care se agață cu disperare de orice, doar-doar mai salvează ceva din „gloria fâsâită”…
Cotcodaceala nePUTINciosului nu impresioneaza pe nimeni. Rusia a pierdut si se scufunda.
apoi pe al lui Zelensky, sobolane murdar.
Începe Cruciada împotriva Imperiului Răului. Românii își vor câștiga un renume nepieritor intrând victorioși în Kremlin alături de camarazii lor de arme americani și ucrainieni.
Slavă României!
Esti dusmanul Romaniei, nu purtatorul ei de cuvant, sobolane turbat!
Bahmutul e pe punctul de a fi recucerit de eroii Ucrainei, după de Moscova a sacrificat acolo 40000 de invadatori. Rusia e osândită la nePUTINță.
in lupta ei cu boschetarii si locatarii ospiciilor ca sa te faca pe tine.
Putinel cu toată șhleata lui ,trebuie judecat de curtea internațională judiciară de la Haga.
căci e o căţea sifilitică ce toarnă avortoni
Putler trebuie condamnat pentru: crime de război,crime de genocid,crime împotriva umanității.(vedeți procesul lui Miloșovici) iar judecător d-na Kovesi…..NA!
iar acum fluieri pe nas
Bine zici că te referi la PUTLER.
cu oaiele in gura