Astăzi, se întruneşte CSAT. De urgenţă. Sub imperiul unei crize inter-instituţionale. Care a fost generată de recentă decizie a CCR privind interceptările. Ce opţiuni are Consiliul Suprem de Apărare al Ţării?
O opţiune vizată de SRI, precum şi de Divizia Media a acestuia este că, printr-un artificiu legislativ, instituţia să fie inclusă şi ea în rândul celor care au dreptul să facă anchete penale. Pe această cale, respectând decizia Curţii Constituţionale, SRI şi-ar putea continua, bine mersi, interceptările, într-un spectru ultralarg. O asemenea decizia ar fi însă nebunească. Pentru că ar sfida, în mod flagrant, spiritul Constituţiei. Mă îndoiesc că preşedintele Klaus Iohannis este dispus să facă aşa ceva.
O altă opţiune ar putea fi punerea la dispoziţia procurorilor de la DNA şi DIICOT a întregii infrastructuri de care dispune SRI, în materie de interceptări. Infrastructură care înseamnă clădiri, aparatură şi, mai ales, specialişti. Această soluţie a fost sugerată de premierul Cioloş. Este o altă idea nebunească. Pentru că, dacă SRI îşi abandonează, pur şi simplu, întreaga infrastructură, instituţia ar fi total castrată. Nu ar mai avea nicio posibilitate de a întreprinde investigaţii în urma cărora să fie depistaţi spioni, trădători de ţară, terorişti sau alţi autori ai unor fărădelegi de mare anvergură, care pun în pericol siguranţa statului. Şi nu cred că preşedintele Klaus Iohannis doreşte aşa ceva.
O a treia variantă a fost sugerată prin declaraţiile şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi a locţiitorului procurorului general. Aceştia ar dori ca, indiferent pe ce cale, DNA să-şi întărească exponenţial, în termen scurt, propria structură de interceptări, iar DIICOT să-şi poată crea şi ea una proprie. În legătură cu un asemenea scenariu, trebuie spus că, de mai mulţi ani, DNA dispune, într-adevăr, de o redutabilă structură destinată interceptărilor telefonice, ambientale ori electronice. Sunt tot câţiva ani de când am început să mă întreb, în scris, şi nu în gând, cum de este posibil ca să apară un nou serviciu secret, cum este cel al DNA, care, nici măcar formal, nu este supus controlului vreunei instituţii a statului. Întotdeauna când societatea pune la dispoziţia unei instituţii de forţă o putere atât de mare, cum este accesul la viaţa personală a cetăţenilor, trebuie să existe, pentru a se crea un firesc echilibru, şi o răspundere pe măsură. Iar existenţa acestei răspunderi nu poate fi garantată decât prin control. Pe de altă parte, este la fel de adevărat că nici în cazul serviciilor secrete supuse unui control, acesta nu a funcţionat. Decât formal.
Ipoteza de mai sus este şi ea destul de vulnerabilă. În primul rând pentru că s-ar crea un talmeş-balmeş de structuri aparţinând unor instituţii ale statului care, fiecare în parte, fără o supraveghere adecvată, ar putea, din exces de zel, atenta la drepturile, libertăţile şi intimitatea cetăţeanului. În al doilea rând, pentru societatea românească ar fi un efort financiar uriaş şi inutil în acelaşi timp. Într-o asemenea ipoteza, SRI ar rămâne cu ce are, adică cu mult mai mult, sub aspect locativ, tehnic şi uman, decât este necesar pentru ceea ce urmează să facă în viitor, şi, în plus, de la bugetul statului ar trebui investiţi bani mulţi în aparatură, personal şi sedii, pentru a mai crea alte noi structuri. Şi să nu omitem ca şi Ministerul de Interne, la rândul său, s-ar aşeza la această masă îmbelşugată.
Ultimul scenariu posibil este ca, astăzi, la Cotroceni, să se decidă crearea unei structuri autonome civile şi nu militare, care să se ocupe de toate interceptările. Iar instituţiile pe care le-am pomenit mai sus să devină beneficiarii acesteia, după ce, în prealabil, au solicitat şi primit autorizaţii legale. Într-o asemenea ipoteză ar urma ca, o marte parte din infrastructura imobiliară, de echipamente şi de specialişti ai SRI, să fie transferată acestei structuri autonome şi la fel să se procedeze şi în ceea ce priveşte infrastructurile pe care le deţin, în acest moment, DNA, Ministerul de Interne şi alte structuri din zona serviciilor secrete. Avantajul ar fi, pe de o parte, o economie substanţială şi, pe de altă parte, un control eficient privind legalitatea interceptărilor.
În scenariul de mai sus ar trebui instituit un control eficient şi nu cum este aşa-zisul control parlamentar asupra serviciilor secrete – pentru a se verifica permanent dacă toate interceptările sunt acoperite prin autorizaţii judecătoreşti şi, mai ales, dacă informaţiile astfel obţinute, pe bani publici, nu se privatizează în vreun fel pe bani personali.
Sunt tare curios pentru care dintre aceste variante va opta Consiliul Suprem de Apărare al Ţării. Legat de acest lucru, atrag atenţia asupra a două detalii. Primul este că s-ar putea să se ajungă la ultima variantă, dar, nu direct, ci în etape. Al doilea detaliu ar fi că, atenţie, deciziile în CSAT se iau în unanimitate. Aşa că, cine ştie, s-ar putea să vedem scântei. (Sorin Roșca Stănescu)