Auzită cîndva de la un frizer: românul e cel mai prost client din lume. Oricît de rău l-ai tunde, tot îți lasă bacșiș. Chiar și pentru un om simplu, logica e limpede: dacă nu ai parte de servicii satisfăcătoare, de ce să-l mai răsplătești suplimentar pe cel care nu își merită, de fapt, nici tariful legal? De aici o întrebare tulburătoare: de ce la alegerile de azi, spre exemplu, avem o prezență la vot medie spre bună cînd am fi avut toate argumentele să le boicotăm in corpore?

Votul este temelia democrației, se spune, iar oamenii trebuie să iasă masiv și să-și aleagă conducătorii.
Chiulul de la vot e o lovitură dată democrației în ansamblu.
Și totuși, cînd însăși procesul electoral este viciat profund, oare nu rămîne boicotul generalizat unica armă împotriva abuzurilor celor care conduc?
Cum altfel să semnalizezi întregii lumi că ceva grav se întîmplă într-o anume democrație decît absentînd în masă de la urne?

Calitatea unei democrații este direct proporțională cu prezența cetățenilor săi la vot, pentru că asta denotă încredere în respectiva democrație și în puterea cetățeanului de a schimba ceva. Sigur că Mark Twain bombănea încă de acum vreun secol și jumătate că dacă votul nostru ar conta cu adevărat, ni l-ar fi luat demult. Dar o fi zis-o la supărare.

Țările foste comuniste stau foarte prost la capitolul prezență la vot în raport cu statele din vest.
Iar motivul e că, după entuziasmul instalat imediat după căderea comunismului, s-a ajuns încet-încet la un scepticism de calibru față de corectitudinea votului.

În ultimii ani, însă, scăderea constantă a prezenței la vot de la un ciclu la altul a dat semne de stopare, ba chiar de inversare a fenomenului. Și-au recăpătat românii, brusc, încrederea în democrație ori, mai grav, am ajuns să ne fie falsificate pînă și cifrele de prezență din softul STS ori prin alte metode?

Pentru organizatorii alegerilor, o prezență mare e crucială, pentru că transmite altora semnalul că e totul în regulă cu democrația mioritică.
În regimul comunist, se făcea totul pentru o prezență la vot de peste 95% în condițiile în care exista un singur candidat, PCR. (Ceaușescu era ales de MAN)
Ca unic competitor, PCR(FDUS) putea cîștiga și cu un singur vot; era esențială, însă, o prezență uriașă pentru o legitimitate aproape totală.

În vremurile moderne, boicoturile cele mai mari ale alegerilor se înregistrează în țările cu cel mai mare deficit de democrație, precum statele africane, asiatice ori republici bananiere latino-americane.
În egală măsură, statele nedemocratice sunt foarte nervoase vizavi de fenomenul boicotului și adesea introduc prevederi legislative punitive. Ne amintim reacția nervoasă a lui Putin de acum doi ani, cînd liderul opoziției, Alexei Navalni, chema la boicotarea alegerilor prezidențiale, clamînd absența democrației.

Aveau românii motive să stea în case la alegerile de azi?
În opinia noastră, da.

Pentru că în România se întîmplă lucruri de o gravitate extremă legate de procesul electoral.
Pare că fiecare regulă existentă a ajuns în situația de a fi încălcată.
Începînd cu dreptul cel mai sacru al alegătorului, acela de a-și cunoaște aleșii.

Am avut prima campanie post-decembristă fără dezbateri electorale, fără măcar un interviu din partea președintelui în exercițiu, fără minima posibilitatea de a-i adresa vreo întrebare. O campanie în care programele electorale au figurat doar simbolic și în care s-au depus eforturi titanice pentru generarea unor evenimente care să acopere problematica electorală.

Mass-media a funcționat cu motoarele aproape oprite în campanie, afișajul stradal care are menirea de a însufleți campania în orice țară democratică a fost pus cu botul pe labe încă de acum cîțiva ani, prin normele restrictive impuse de legea alegerilor. De aici aberația amplasării marilor panouri electorale înaintea campaniei, pentru a fi eliminate după începerea ei.

Au apărut și alte aberații pe bandă rulantă.
A apărut prevederea neconstituțională cu votul întins pe trei zile, dar numai pentru anumiți cetățeni. Atenție, nu pentru diasporeni, ci pentru orice cetățean care se afla în străinătate vineri sau sîmbătă.
Am arătat încă din primăvară că România e unica țară a lumii care organizează sute de secții de vot în străinătate; statele cu cele mai mari diaspore, India sau Israel, impun prezența în țară amatorilor de vot. SUA permite votul doar celor care au impozitele plătite la zi, în țară, Germania doar celor care motivează în scris dorința de vot, Marea Britanie doar un număr limitat de ani după părăsirea țării șamd.
La noi, s-a mers cu aberația pînă la organizarea unei secții de vot la Phenian, deși acolo votează doar personalul ambasadei, iar acesta o putea face prin corespondență.

S-a mai descoperit că, potrivit legii modificate recent, campania prezidențială trebuia să se încheie în sîmbăta dinaintea zilei alegerilor, adică sîmbăta trecută, pentru că alegerile au început vineri, oficial.
Mai avem situația halucinantă a candidaților – practic toți – prinși cu semnături falsificate, ori insuficiente, ori ambele, dar care au intrat, totuși, în cursă prin intermediul justiției și al legii proaste.
Nu-i de mirare că fostul președinte al CCR avertiza că ăsta ar fi motiv de anulare a alegerilor.

Să nu uităm lipsa tradiționalei licitații pentru softul electoral; în alți ani se făcea de formă și cîștigau firmele agreate de servicii, acum a dispărut pînă și salvarea aparențelor. La butoanele electorale continuă să se afle un serviciu secret militarizat, caz unic în Europa, dacă nu în lume.
La fel cum continuă să persiste, pe lista alegătorilor, numărul sfidător de 19 milioane de persoane, ceea ce corespunde întregii populații a României, cu diaspora și copii cu tot.
Numărul real al alegătorilor se plasează pe la 14-15 milioane, dintre care doar vreo 10 în interiorul granițelor.
Ceea ce înseamnă din capul locul vreo 5-7 procente fictive de alegători, adică suficient cît să încline balanța după placul unora.

”Tot ce a putut produce clasa politică pentru ocuparea funcției supreme în stat ar merita o prezență la vot de doar cîteva procente. Ar fi o lecție cu consecințe dintre cele mai grave pentru politicienii noștri” relata, cu luciditate, postul german Deutsche Welle la prezidențialele din 2014.

Mai mult decît oferta electorală săracă se remarcă omniprezența influenței serviciilor secrete în alegeri.

În vara lui 2009, Adrian Năstase declara public că ”În Romania, serviciile sunt cele care decid castigatorii campaniilor electorale (in special cele prezidentiale). Sunt teorii solide, destul de credibile si foarte greu de combatut de cei care au acces la informatii despre cum se implica oamenii puternici din servicii in campaniile electorale”.

La cîteva zile după alegerile prezidențiale din 2009 și mult înaintea celebrelor dezvăluiri despre sufrageria lui Oprea, președintele Comsiiei SRI, deputatul Ion Stan, făcea afirmații șocante:

”La 20 de ani de la Revoluţia română, România a devenit un stat mafiot în care postul de preşedinte poate fi cumpărat de cel care are bani, influenţa şi instrumente prin care să fraudeze alegerile. Maşina de fraudare a alegerilor prezidenţiale a folosit toate mecanismele care puteau fi accesate, după cum urmează: Instituţiile statului: poliţie, jandarmerie, servicii secrete, prefecturi, servicii deconcentrate, agenţi economici cu capital de stat au acţionat prin intimidare, şantaj şi forţă, instaurând frica în rândul unei populaţii sărăcite peste măsură şi uşor de manipulat”.

Trei ani mai tîrziu era azvîrlit în închisoare, dovadă că nu e bine să dai prea tare cu bățul prin gardul serviciilor.

Concluzii similare aveau să se regăsească și în Raportul Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezindențiale din 2009: președintele Traian Băsescu, fostul premier Emil Boc și o parte a membrilor guvernului de atunci erau acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat cu scopul deturnării alegerilor. Desigur, Parchetul General s-a făcut că plouă.

Băsescu avea, pe atunci, o opinie contrară, dar nu mai puțin incendiară: ”Iată că ne apropiem de sfârşitul campaniei şi încă niciun serviciu secret al României n-a intrat în acest joc politic şi cred că este pentru prima dată. Indiferent care va fi rezultatul alegerilor, îmi voi da singur bilă albă pentru faptul că serviciile au stat neutre şi şi-au văzut de treaba lor”.

Nu putem să-l ratăm pe Victor Ponta și faimoasa sa declarație din decembrie 2009 conform căreia ”sistemul de fraudă și de furt al PDL a funcționat mai bine decît cel al PSD”.

În 2013, directorul SRI, George Maior, vorbea într-un interviu despre tentativele ”unora” de a folosi serviciul în scopuri electorale la prezidențialele din 2014.
În aprilie 2016, o postare de-a dreptul explozivă a lui Traian Băsescu, pe Facebook:

”Pe fondul slăbiciunilor clasei politice, în România se instalează la putere o “sectă a securităţii naţionale” coruptă, avidă de putere, nelegitimă în exercitarea puterii, răspîndită în toate structurile statului şi care şi-a propus să substituie clasa politică şi cu tendinţa de a influenţa şi justiţia.
Dacă politicienii vor continua să tremure de frică, nu peste mult timp, această “sectă a securităţii naţionale “ va deveni stăpîna tuturor pîrghiilor statului, inclusiv a acelora care implică decizii politice”.

În noiembrie anul trecut, un fost consilier prezidențial și lider fondator al PMP, Adrian Rădulescu, aruncă o bombă: serviciile secrete au plasat pe primele două locuri ale PMP, doi candidați, Siegfried Mureșan și Cristian Preda, pentru alegerile europarlamentare. La cîteva zile după asta, scorul PMP în sondaje sărise de la 2,6% la cca.10%, iar partidul-fantomă ajungea în PE.

În februarie anul acesta, Raluca Turcan informa public poporul român, printr-un comunicat de presă, cît de ușor pot fi fraudate alegerile:
”PNL solicită PSD retragerea propunerii lui Mircea Drăghici de la conducerea AEP. Această propunere reprezintă furt cu premeditare! PSD urmărește să fure alegerile! PSD urmărește să deturneze banii acestei instituții!(…) Există pericolul să nu mai putem avea încredere în rezultatul alegerilor pentru că Liviu Dragnea își pune un apropiat suspectat de corupție să le gestioneze și controleze! Acest lucru va conduce cu siguranța la o serie de abuzuri în perioada electorală și postelectorală:
Blocarea candidaturilor pentru opoziția incomodă;
Blocare accesului opoziției la canalele media și la spațiile de publicitate;
Invalidarea dosarelor de candidaturi, invalidarea listelor de susținători;
Controale, amenzi, hărțuiri și intimidări ale adversarilor.”

Practic, un mare lider al opoziției ne-a explicat că fie și doar președintele AEP are puterea de a deturna rezultatul alegerilor.

Acum două luni, fondatorul SRI, Virgil Măgureanu, spunea sec, pentru Europa liberă, că serviciile pot determina rezultatul alegerilor: „Pot influența și încă într-un mod hotărâtor, atâta vreme cât anumite părți ale procesului electoral sunt trecute și prin acest filtru. La noi se spune – deși termenul acesta e puțin bizar – că Serviciul de Telecomunicații Speciale răspunde de finalizarea rezultatelor votului ș.a.m.d.. Nu vreau să intru în amănunte aici, dar, peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce privește rezultatul votului și modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală”.

În iunie, însuși Traian Băsescu recunoștea că serviciile secrete se amestecă în alegeri: ”Se implică în mod mai discret ori mai puțin discret. Sau scot niște bombe de la secret și le împing în spațiul public în plină campanie”.

Cu două zile înaintea europarlamentarelor, Victor Ponta făcea afirmații-șoc: ”România plătește din taxe și impozite niște instituții și bine face, servicii de informații, care sigur ne apără de teroriști. Atenție, li s-a tăiat bugetul anul acesta și eu cred că li s-a tăiat intenționat ca să nu poată să fie eficienți împotriva războiului online, a hackerilor ruși, vin alegerile de la noi. Acesta a fost scopul pentru care l-au tăiat”.

Cu sau fără hackerii ruși, 48 de ore mai tîrziu ne-am trezit că un partid, ALDE, ia aproape o treime din scorul din sondaje și ratează PE, UDMR adună voturi salvatoare din absolut toate județele, iar Pro România și PMP intră în PE, deși erau în marja de eroare a ratării, în sondaje.
În ultimele două campanii s-a ajuns să se vorbească public despre faptul că avem un partid, USR, nășit de generalul SRI Florian Coldea ori unul, Pro România, nășit de generalul SIE Silviu Predoiu.
Și să se vorbească public despre războiul politic dintre ”activii” și ”rezerviștii” unor servicii.

SPP a fost pus la zid vehement în ultimii ani tot pentru implicarea profundă în politică. Despre ”Doi și un sfert” se vorbește permanent că e vînat înaintea alegerilor tocmai pentru forța de influență pe care o are.

Ne oprim aici cu exemplele, dar să spunem că asemenea dezvăluiri și afirmații au fost cu sutele de-a lungul ultimilor ani, în special, și ele aveau menirea – și obligația, chiar – să zguduie puternic încrederea românilor în democrație și în corecta organizare a alegerilor.
Iar neîncrederea în corectitudinea alegerilor induce categoric absenteismul la urne.
La noi, în schimb, pare să funcționeze paradoul mioritic, mecanismul invers: cu cît apar mai multe dovezi ale confiscării și manipulării mecanismului de vot, cu atît secțiile de vot par mai aglomerate.

Sau poate doar par, și mîna lungă a sistemului a ajuns cu falsurile și aici?

(Bogdan Tiberiu Iacob)