CURS VALUTAR

Dezvaluiri: Cum se aranjau dosarele in Romania pe axa Kovesi-ambasada SUA- Biden

10 comentarii / 42802 vizualizări / 7 octombrie 2019

„Cuza se spune că s-a deghizat ca ţăran şi s-a dus la piaţă şi a pretins că cumpără lapte de la un negustor care păcălea clienţii folosind două măsuri diferite, una mare, pe care o arăta clienţilor, una mică, cu care de fapt măsura laptele pe care îl cumpărau. Cuza a spus cine este, l-a confruntat pe negustorul necinstit şi l-a obligat să mergă prin piaţă cu cele două măsuri ca să vadă fiecare măsura adevărată şi falsificată. Nimeni nu mai cumpăra de la el”.

Povestea de mai sus e relatată de vicepreședintele SUA, Joe Biden, în celebrul discurs rostit la Cotroceni în mai 2014. Interesant de remarcat, Biden însuși e acuzat acum chiar de ai lui că a lucrat din plin cu ocale duble, iar Cuza-Trump îi pregătește o pedeapsă exemplară.
Despre Joe Biden știm că a fost responsabil, ca vicepreședinte, în mandatele lui Obama, de țări din Est precum România sau Ucraina.
Aseară, Rudy Giuliani, omul de încredere al lui Trump, a anunțat la Fox News dezvăluiri explozive despre lucrăturile lui Biden în România. Presa de la noi scrie deja despre afacerile neortodoxe ale fiului lui Biden cu afaceristul condamnat Puiu Popiviciu, care ar putea exploda curînd în spațiul public internațional. În treacăt fie spus, anul trecut, în august, aveam scandalul scrisorii critice la adresa Justiției din România a lui Giuliani, despre care s-a aflat că era lobby plătit de Popoviciu. Acum, poate ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva Popoviciu i-a virat lui Giuliani ceva mai mult decît niște bani în cont.

Pînă ne vom lămuri cu toate aranjamentele lui Biden din România, e cazul să reamintim unul foarte special, așa cum a fost dezvăluit el anul trecut, într-un interviu și mai special al lui Victor Ponta. Spunem special pentru că interviul dat la știripesurse.ro, lung și exploziv totodată, istoric chiar, cum îl numeam la acea vreme, nu s-a dorit a fi unul de largă răspîndire, în mod neuzual. De parcă Ponta preconiza să dea mesaje doar unui public ceva mai aparte.

În acel material, fostul premier a relatat fapte care, în lumina scandalului de acum, din SUA, apar într-o cu totul altă lumină.
Mai precis, Ponta a dezvăluit că Biden și oamenii săi de la Departamentul de Stat și de la ambasada din România s-au amestecat în dosarul care a dus la condamnarea lui Liviu Dragnea. Atît de grosolan încît Ponta a fost pe punctul să anuleze o întrevedere cu Biden.

Să (re)vedem acuzațiile fostului premier:

”Vine 2013, mă duc în vizită în Germania, mă duc în vizită în Franţa. Urma în luna octombrie să am vizita la Washington. 2013, octombrie sau noiembrie. Cu o săptămână înainte, vine Liviu la mine şi zice: ”Băi, ne-au minţit”. ”Cum adică, Liviu?” ”Mă trimit în judecată!” ”Cum să te trimită, mă, în judecată? Păi, nu am zis că nu se mai fac dosare politice, că?”. ”Mă trimit în judecată. Mi-a zis Papici că îi spune Kövesi să mă trimită în judecată”. ”Băi, zic, eu nu cred, cred că te minte Papici”. ”Nu, mă trimite în judecată! Hai să vorbim!”
Şi ne-am dus să vorbim cu domnul Maior, cu domnul Coldea: ”Domnule, îl trimite pe ăsta în judecată pe ceva ce nu a făcut!”
Şi ne-am dus şi am zis: ”Băi, vedeţi, este vicepremier în guvern. E acuzat de o chestie de referendum, adică nu e că a furat ceva sau… E un scandal politic. Nu sunt de acord cu chestia asta, nu e normal, nu e normal ce se întâmplă”. Eu m-am dus să mă bat pentru Dragnea, înţelegeţi? ”Nu, staţi aşa, staţi, că rezolvăm, că nu ştiu ce”.
A sunat-o pe Kövesi, care a zis: ”domnule, eu nu vreau, vrea Papici să îl trimită”. Era o bălăcăreală din asta, ştiţi?”

Confruntat cu perspectiva condamnării lui Dragnea, fostul premier intră în acțiune:

”L-am chemat pe Cazanciuc şi am zis: ”Domnule, nu se poate aşa ceva, eşti ministrul justiţiei, te rog să iei măsuri, această porcărie cu Dosarul Referendumului, eu sunt dispus să fac orice, ca prim-ministru, să…”. Ce putea să facă ministrul? Papici, cred că era şi celălalt, i-am scăpat numele, erau şefi interimari, le expiraseră mandatele. Şi eu i-am zis lui Cazanciuc: ”Măi, propui pe cine vrei tu, din DNA, oameni serioşi, nu mă interesează, dar şmecherii ăştia care fac dosare cu referendumul eu nu pot să îi girez”. Şi Cazanciuc, care nu e un curajos de felul lui, dar a înţeles şi a făcut propunere. Să înlocuiască pe nu ştiu cine, pe Papici şi pe…, cum îl chema, domnule, pe celălalt? Mă rog, cu alţi doi oameni din DNA. Şi am văzut-o pe doamna Kövesi cum iese la televizor şi spune: ”O intervenţie a guvernului în activitatea DNA”. Am rămas uluit. Cum aşa? A, doamna Kövesi, eu nu am vorbit niciodată cu ea când am numit-o, dar am zis: ”Ce condiţii are doamna Kövesi să vină? Condiţia mea e să nu mai facă dosare ca ăsta, să nu mai facă dosare politice”. ”Nu, nu face”. Are o singură condiţie: să poată să îl aducă pe Marius Iacob, că Marius Iacob, ea fără Marius Iacob nu poate. Domnule, Marius Iacob e cel cu Elodia, mi se părea ridicol. Dar zic: ”Dacă voi credeţi că nu ne facem de râs, sigur, să propună pe cine vrea”.

Ei, în acel moment, mă sună însărcinatul cu afaceri al SUA care ţinea loc de ambasador, cred că Duane Butcher era, zice: ”Vreau să te văd, să vin la birou”. ”Da”. ”Uite, ne-a sunat doamna Kövesi şi ne-a zis că guvernul intervine în justiție şi, în condiţiile astea, nu ştiu cum să facem cu vizita”. La un moment dat i-am spus lui Ghiţă: ”Băi, tu îţi dai seama, cum adică, vizita ţine de ce spune Kövesi?” Şi eu am fost puţin indignat, am zis: ”Bine, nu mai merg în America. Cum adică, dacă asta e condiţia, că v-a sunat doamna Kövesi pe dumneavoastră, pe ambasador, să veniţi la mine, să îmi spuneţi că nu mai merg în vizită în America, zic nu mai merg, poftim!”. ”Staţi aşa, să discutăm la Departamentul de Stat…” A ieşit un mare tărăboi, că, totuși, era vizita la Washington a primului ministru, era vizită oficială. Şi, în final, s-a zis: ”Nu, nu, haideţi, veniţi, că vă aşteaptă domnul Biden”. Şi de-aia nu am putut să mă văd cu Obama, că trebuia să fiu la Biden şi să mă… ”Dar, ştiţi, înţelegem că sunt probleme, că guvernul intervine în activitatea DNA”. ”Domnule, nu am intervenit în activitatea DNA! Pur şi simplu am zis că dosarul… Deci, eu era să nu mai ajung în America pentru că îl apăram pe Dragnea, cu Dosarul Referendumul” a relatat Ponta, care a mai precizat că Laura Kovesi avea fir direct la ambasadorul SUA la București.

Pînă la urmă, Ponta a fost la Biden și cînd s-a întors a relatat discuția:
„Mi-a spus că pentru companiile americane – şi a fost importantă această nuanţă – ideea de a avea o justiţie independentă şi eficientă este foarte importantă”.

Cîteva luni mai tîrziu, în mai 2014, Joe Biden a venit în România și a ținut un discurs în care a spus, între altele:
„Când politicienii pot fi cumpăraţi, când tribunalele pot fi manipulate, când presa devine un instrument al propagandei, acolo veţi găsi o societate care poate fi manipulată din exterior, care pierde controlul asupra propriului său destin. Nu numai securitatea sa politică, ci şi cea fizică este compromisă. Am văzut în Ucraina cum 15 ani de corupţie au subminat sistemul lor de instituţii militare şi capacitatea ţării de a se apăra”.

În timp ce Biden spunea toate acestea, steagul american plasat în cinstea înaltului oaspete la Cotroceni s-a prăbușit la pămînt. O prăbușire simbolică, am putea spune.

Cinci ani mai tîrziu, moralistul de odinioară, care cerea stîrpirea corupției în Ucraina și România, e acuzat de la cel mai înalt nivel de afaceri de familie necurate exact în respectivele state, iar pentru protejarea lor, el nu ar fi ezitat să se amestece și în justiția din cele două state menționate.
Un motiv în plus să așteptăm cu maxim interes dezvăluirile tandemului Trump-Giuliani, care, dacă nu întîrzie, ar putea arunca în aer nu doar campania prezidnețială din SUA, ci și pe cea de la noi. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

10 Comentarii

  1. Asa sa fie! Ca nu mai pot cu mizeria externa si cu cozile de topor interne. Dumnezeu sa-i bubuie! :(

  2. Vreau ADEVARUL.
    SI cu casele…si cu vacantele lui Liviu si ale tale….
    De unde bre????
    De la buget!!!!

    • Stii de unde sunt casele? Din acelasi loc se unde au venit casele lui Iohannis!! Sau el e sfânt si voi ii pupati poza ca pe icoane? Apropo ai copii? Roagă-te sa nu mori sa apara un binevoitor ca Klaus( ai inteles cacofonia, nu?) si sa ti-i dea prin America!

    • Elita procurorilor l-au cautat si-n…, de ce nu ti-au dat raspuns la aceste intrebari? Sa doresti un om la inchisoare pt intrebarile tale, ale mele…E JALNIC!

      • Elita procurorilor? Tu cand scrii esti si atenta la ce cuvinte lasi in urma ta, sau esti genul care vorbeste si scrie fără să își dea seama de ceea ce face? Nu de alta dar exista tratament!

  3. O tempora, o mores! Pur si simplu nu mai poti spune nimic. Ce tara, ce oameni!

  4. Deci companiile americane vor o justitie independenta, adica subordonata. Inchiderea dosarului Microsoft e un exemplu graitor. Daca statul scoate la iveala matrapazlacurile unei multinationale, statul respectiv e automat corupt.

  5. treziti- va retardaților! articolul este o manipulare ordinară! ce dovezi are Giuliano împotriva lui biden? cred că moral și Trump și giuliani sunt sub biden

    • Mă intreb doar cati dobitoci (lipsiti de inteligență și bun-simț) sunt in tara asta, dacă ce-am citit mai sus (95% din comentarii) sustin ideile / manipularile cu Biden si Giuliani, cand habar n-au ce se intamplă acum in SUA cu Trump etc E doar un motiv ca să arate că conducatorul iubit a fost impuscat de dusmanii tării (printre care americanii, in primul rand), că marele patriot Dragnea zace in puscărie pentru fapte inventate si datorită „cucuvelei …” ( mă mir că nu „s-au luat” si de numele ei, cum s-au luat de Johanis, Ludovic Orban, Renatte Weber,etc), cu alte cuvinte – lipsa de informatie, cultura, educatie – pe de o parte – cat si convingerile politice mostenite din 45 de ani de comunism si 30 de ani de politica făcută de comunisto-securistii deveniti proaspeti capitalisti – iată masa usor de manipulat, de către tovarasii cu vechi state de serviciu sau cei noi cu buzunarele pline din hotia de la stat si in această situatie e normal să te intrebi cati dobitoci mai are tara asta, căci de „trezit” – dacă nu au facut-o pană acum, e clar că asa vor muri!! Vom face niste „măsurători” actualizate la alegerile ce urmează (prezidentiale, generale anticipate, etc) iar clasa politică ne va arăta „măsura”, acum la motiunea de cenzură si urmările acesteia, avand in vedere că „cei alesi” sunt reprezentantii alegătorilor descrisi mai sus!!

  6. Cum a ajuns Dragnea să dea mâna cu Trump.From this perch, Mr. Eliot Broidy offered inauguration tickets to officials from Angola, the Republic of Congo and Romania — three countries he courted for contracts that could have been worth as much as $266 million.

    Mr. Broidy’s check

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *