O propunere cu totul neașteptată survenită pe scena politică în ultimele zile tinde să confirme ceea ce scriam pe 18 februarie despre președintele Klaus Iohannis, anume că încearcă disperat să spargă ”cercul” SRI din jurul său prin căutarea unor aliați în afara încercuirii.

Ne refeream, în acel moment, la pasul stupefiant făcut de către președinte înspre trustul Intact, cel care l-a tocat mărunt în campania electorală și care se plasa, oricum, în opoziție extremă cu mai toți susținătorii tradiționali ai președintelui.
Iată că o nouă manevră pare să se înscrie exact în aceeași strategie: potrivit Hotnews, noul program legislativ al guvernului Cioloș, recent transmis parlamentului, conține propunerea ca șeful serviciului secret al armatei, DGIA, să fie numit direct de către președinte și nu de către ministrul apărării, așa cum a fost dintotdeauna.
Modificarea legislativă ar putea fi ușurată, potrivit revistei 22, de un scandal care ar sta să izbucnească la DGIA, serviciul fiind suspectat că s-a implicat în anumite jocuri necurate în favoarea fostului ministru Gabriel Oprea.
Reamintim că, în ultimii ani, și numirea șefului serviciului secret al Internelor, DGIPI, a fost luată din brațele ministrului de resort și trecută în cele ale premierului.

Respectivele decizii sunt, în principiu, în afara logicii: pentru un om politic cu un program foarte încărcat și nenumărate atribuții, precum președintele ori primul-ministru, tendința firească ar fi de degrevare de sarcini, în niciun caz de asumare a unor bătăi de cap suplimentare. Mai ales că serviciile sunt, oricum, legal vorbind, în slujba primilor oameni în stat. Numirea șefilor de servicii de către președinte sau premier atrage automat după sine răspunderea directă pentru prestația lor, ceea ce înseamnă o supraveghere continuă din partea acestora.
Faptul că totuși, a apărut de la o vreme această bătălie la vîrf pentru numirile directe nu face decît să alimenteze impresia că, la noi, serviciile secrete au devenit un soi de trofee politice de prim rang, care trebuie agățate pe pereți spre a fi folosite, adesea, în afara cadrului legal. (Bogdan Tiberiu Iacob)