CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9490 RON DOWN | 1 USD = 4.3688 RON DOWN | 1 GBP = 5.8169 RON DOWN

Parlamentul, in colaps mental: acuzatii copy-paste si demiteri pe motiv de competenta

6 comentarii / 2218 vizualizări / 15 iunie 2021

Situație halucinantă în Parlament, la dezbaterea rapoartelor de activitate pe ultimii ani ale instituției Avocatul Poporului: în timp ce rapoartele dedicate Renatei Weber conțin reproșuri copy-paste 2019-2020, cel dedicat lui Victor Ciorbea nu conține absolut nicio critică, dar în final se recomandă respingerea lui(?!!).

Așa cum am mai punctat, în cazul Avocatului Poporului, Parlamentul României pare să fi intrat într-un colaps mental, în care aiurelile se țin lanț.
Am arătat că legea de funcționare a AP nu prevede că raportul anual de activitate s-ar supune votului parlamentului, ci este destinat strict informării acestuia, iar procedura de demitere a AP e stipulată în clar, ea făcîndu-se doar pe baza unor sesizări privind încălcarea legii de funcționare ori a Constituției.
Niciodată pînă acum, de la înființarea instituției, în 1997, până în prezent, nu a existat un asemenea vot în parlament, dar, iată că actuala coaliție a inventat unul.

Și că veni vorba de rapoarte, de menționat că pe ordinea de zi de astăzi sunt plasate trei rapoarte diferite de activitate, pe 2018, 2019 și 2020, ceea ce înseamnă că de trei ani încoace parlamentul nici nu s-a mai sinchisit să-și bată capul cu respectivele dări de seamă iar acum, ca și în recentul și scandalosul caz al SRI, sunt aruncate în bloc pe ordinea de zi.

Aberațiile continuă: raportul pe 2018, perioadă în care Avocatul Poporului era Victor Ciorbea, nu conține decît aprecieri și absolut niciun reproș privind activitatea. În final, însă, cele două comisii Juridice – mai puțin aleșii opoziției, care au boicotat dezbaterea – recomandă în unanimitate respingerea raportului de activitate (vezi facsimil).

 

În fine, să mai spunem că rapoartele despre activitatea Renatei Weber, pe 2019 și 2020, au reproșuri identice, la virgulă, ceea ce înseamnă că s-a recurs pur și simplu la metoda copy-paste, diferența fiind doar cifra de final a anului, după cum se poate vedea în facsimil. Și, desigur, recomandarea de final, în unanimitate, ca rapoartele de activitate să fie respinse.

(B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. Bravo, asa da. Un parlament responsabil si operativ. Nu ca ala de pe vremea lui Ciordache, Niciolicea, Codrin Turmentatu sau fa Largutzo

    • Eugen Orlando Teodorovici a denunțat public faptul că Academia SRI Mihai Viteazu i-a trimis prin poștă diploma de absolvire a unui program la care nu s-a înscris și nu s-a prezentat niciodată.

      E operativ, apreciem din plin și ne bucurăm să constatăm că prostia securistă ciobănească are șanse reale să recepționeze în mufarină toată dragostea poporului, curând.

  2. Îți mai aduce aminte cineva că prostovanul Securității trâmbița pe aici că dispare pesedeaua?
    Ce mai zice la sondaje? PDL și USRI+2și1/4 cât mai capitalizează? Unii securiști prostovani, cu 800 000 voturi, probabil fraudate, forțează reformele înainte de alegeri. Tesla-n ouă s-ar putea să n-ajute.

    • Pai daca fac astia reforma cu care ne tot ameninta voi sunteti primii care pieriti de foame pana la alegeri, asistatilor!

      • Corect, „daca fac reformele”, practic, fac labă și angajează la stat pensionari securiști care să legifereze interzicerea cumului pensiei cu salariul, timp în care securiștii continuă să se pensioneze la 40 de ani.

        Am putea pieri de râs, boșorog securist prostovan!!! :)))))))))))))))

  3. @ Ajunse la guvernare partidele politice și susținătorii lor caută să își asigure și câte „o felie de învingători”, care să nu fie supusă capriciilor pieței libere concurențiale, și pe durate și de la 25 la 49 de ani, motivată și de investiții, creditări, durata de recuperare a investițiilor, susținerea altor proiecte, durate ce depășesc mandatele pentru care s-a votat și care ar putea să nu mai obțină susținerea unei majorități, dincolo de durata mandatelor celor ce le-au aprobat, devenind subiecte de dezbateri și de reevaluări ale celor ce formează noile majorități în căutare de „felii de învingători”, ?

Scrie un răspuns la Matusalema Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *