Dacă pornim de la premisa de bun simț că, în România, suspiciunea fraudei la vot e departe de a fi eliminată, scandalul amorsat de Băsescu privind candidatul ofițer acoperit ar putea fi privit printr-o lumină complet nouă, cea a unui eveniment atent lucrat, de tip vizita lui Geoană la Vîntu, înaintea alegerilor din 2009.

Să o luăm metodic.
În 2012, cu prilejul referendumului de suspendare, nimeni altul decît Băsescu puncta ferm un fapt care era bănuit de multă vreme de români, acela că STS are capacitatea de a muta, din soft, un număr masiv de voturi dintr-un loc în altul.
În contextul intenției USL de a-l schimba pe șeful STS, Băsescu declara public: „Transmiterea datelor la BEC se face de către STS, o structură garantată a statului şi aveau nevoie ca să mai adauge două milioane, trei milioane de voturi în transmisie, că altă explicaţie nu am, de asta vroiau să-l schimbe pe directorul STS”.
În relică, Relu Fenechiu, purtătorul de cuvînt al USL, declara: „Dacă Traian Băsescu a spus acest lucru, înseamnă că toate speculaţiile din 2009 sunt adevărate”.

Raționament corect: dacă președintele însuși confirma că USL vrea asta, însemna că se poate.

Reamintim că, și în 2009, ca și în 2004 și nu numai, au existat suspiciuni majore de fraudă, în special din soft. Nu mai pomenim că softul pentru BEC a fost asigurat, de-a lungul anilor, de companii precum Asesoft, a lui Ghiță, ori Siveco, al cărei boss se află în prezent după gratii.

Revenind, să ne punem întrebarea ce ar răspunde românii, întrebați în vreun sondaj de ce a pierdut Geoană prezidențialele, în 2009? Mai mult de 80%, probabil, ar spune că de vină e nefericita vizită la Vîntu, înaintea finalei prezidențiale.

În realitate, însă, o asemenea explicație nu poate fi altfel decît departe de realitate. Niciun susținător al PSD nu ar fi fost descumpănit de un asemenea gest – la urma-urmei ce e rău în a face o vizită ? -, mai ales că electoratul de stînga a dovedit în timp că e gata să ierte păcate infinit mai mari. În plus, e de așteptat ca o marte parte din electoratul stîngii, mai puțin informat, în principiu, nici să nu fi aflat în timp util ceea ce se petrecuse.
Nu mai contează, însă, important e că, după alegeri, pînă și liderii PSD au pus, nervoși, înfrîngerea pe seama acelei vizite.

Dacă Geoană a fost, în mod conștient sau nu, parte a unei diversiuni care avea menirea să furnizeze o explicație plauzibilă pentru o victorie greu de ratat, judecînd după sondaje, susținerea politică, media etc, atunci se poate spune că planul a reușit cu brio.

Nu cumva se vrea repetarea scenariului și acum?

Dacă Traian Băsescu se ține de cuvînt și anunță, spre exemplu, înaintea primului tur că Iohannis a fost ofițer acoperit al DIE ori SIE, informația fiindu-i furnizată de un general pe care l-a avansat în grad și care, pe vremuri, îl racolase pe actualul edil sibian, unii l-ar putea crede, alții nu.

În lipsa unor probe ferme – și președintele a anunțat deja că ele nu vor exista – rămîne să luăm de bune doar niște vorbe, fie ele și prezidențiale.

Iohannis ar nega, nu ar fi scos din cursă, instituțional, și, aparent, ar putea nici să nu fie prea afectat.

Dar, dacă peste cîteva zile, din zestrea lui de voturi ar lipsi o cantitate zdravănă, în raport cu sondajele, să zicem, toată lumea s-ar grăbi să pună asta pe seama dezvăluirii lui Băsescu.
Plasarea lui Iohannis sub cota altui candidat, să zicem la întîmplare Elena Udrea, nu ar mai părea inexplicabilă și asta pentru că niciun sociolog nu ar putea cuantifica, în acest moment, impactul real al unei asemenea acuzații.

Poate românilor le place ideea de candidat fost ofițer, poate nu…

După alegeri, însă, ar curge editorialele și analizele care ar puncta impactul devastator al dezvăluirii lui Băsescu.

Nimeni nu s-ar mai întreba dacă nu cumva voturile lui Iohannis s-au evaporat grație altor manevre.
Sau voturile lui Ponta, dacă dezvăluirea ar veni înaintea celui de al doilea tur, o variantă mai puțin plauzibilă, în opinia noastră.

Și ar fi evitat, astfel, un scandal uriaș, pentru că varianta contestării prin mișcări de stradă a rezultatului alegerilor, precum în Ucraina, e un cartuș care nu poate fi tras de prea multe ori în această parte a Europei. (Bogdan Tiberiu Iacob)