Mesajul public transmis astă seară de președinte e fără precedent, e scandalos, e senzațional, fără a fi pic de sarcasm în aceste aprecieri. Dar, mai presus de toate, e un mesaj care impune o întrebare imensă: știe Iohannis ceva ce noi nu știm despre momentul 26 mai, ori același sistem care l-a urcat a început să-l împingă, controlat, spre prăpastie?

Discursul președintelui e fără precedent pentru că el nu a abordat probleme importante atît de fățiș, de tranșant, nici măcar în campania prezidențială din 2014, cînd a tăcut aproape mîlc și s-a mulțumit cu doar vreo 2-3 interviuri televizate ultraregizate. Și în rest, mesaje tip apă de ploaie.

Este scandalos, pentru că a călcat în picioare toate recomandările Comisiei de la Veneția în materie de referendum. ”Trebuie asigurată egalitatea de şanse între partizanii şi adversarii propunerii supuse la vot. Aceasta implică neutralitatea autorităţilor” se arată în recomandările comisiei. Și mai spune Comisia că ”obligaţia de neutralitate constituie un element de asigurare a liberei formări a voinţei alegătorilor”. ”Autorităţile publice (naţionale, regionale şi locale) nu trebuie să influenţeze rezultatul scrutinului printr-o campanie excesivă şi unilaterală. Se interzice utilizarea fondurilor publice de către autorităţi în scopuri de campanie”.
Iohannis a făcut exact contrariul: încă din preziua startului campaniei, el a declanșat atacuri dure la o anumită parte a spectrului politic, chiar mult dincolo de tema referendumului.

Dar, cel mai important lucru, discursul lui Iohannis este senzațional. Fără exagerare.
Sigur, ca mai mereu, președintele a arătat că e incapabil să treacă sticla televizorului, să simuleze măcar vreun sentiment, vreo trăire, să pară uman și revoltat sincer.
Dincolo de asta, însă, discursul lui e senzațional, cum spuneam, pentru că ne arată în premieră absolută un Iohannis care joacă la (mare) risc, care pariază totul pe un singur număr, ca la ruletă, care evoluează fără plasă.

Prin mesajele din această seară, președintele și-a ridicat lui însuși ștacheta foarte sus, și a ridicat-o și PNL, ba chiar și USR-PLUS.
Un gest care are deja un precedent în discursul lui Crin Antonescu înaintea ultimelor alegeri europarlamentare, cînd liderul PNL a stupefiat pe toată lumea stabilindu-și de bună voie și nesilit de nimeni o cotă de 25% în alegeri, pentru PNL, sub care ar fi urmat să-și dea demisia din toate funcțiile. Și a trebuit să și-o dea!

Ce spune, în esență, șeful statului:

”După doi ani și jumătate de abuzuri și excese, românii au șansa de a da un răspuns clar actualei guvernări. Au șansa de a vota și de a transmite ce cred despre PSD și despre ofensiva pesedistă împotriva justiției(…)
Și acum avem o suprapunere de vot pentru partide cu un referendum. Deci, românii au posibilitatea să dea un semnal pe două direcții. Să voteze, să aleagă, partidele care, după părerea lor, sunt bune, și pot da un vot de blam partidelor pe care nu le consideră bune. Și, în același timp, să spună dacă sunt sau nu sunt mulțumiți cu ceea ce face PSD de doi ani jumătate încoace.

Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm. Imediat, a doua zi!(…)
De data asta, există șansa unei schimbări reale! Semnalul, dragii mei, se va da pe 26 mai la referendum și la europarlamentare.

Cine merge la vot poate să dea o lecție pesediștilor. Pe mine, în final, mă interesează care este raportul dintre cei care sunt alături de PSD în acest atac asupra justiției, în această proastă guvernare, fără autostrăzi, fără spitale, fără școli modernizate, și care sunt de cealaltă parte.

Vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o Românie europeană, vreau să văd cine este împreună cu mine pentru o guvernare europeană, cine este împreună cu mine pentru o justiție dreaptă și pentru o societate românească performantă. Asta îmi doresc și asta vreau să știu de la voi.

Există căi democratice, există soluții pentru România. Știu care sunt aceste soluții, știu cum să le pun în practică, dar, în tot acest demers, dragii mei, am nevoie de votul românilor.
Voi fi acuzat că fac campanie, dar este normal. Este normal să fac campanie pentru România, nu pentru altceva!
Au risipit banii pe pomeni electorale, au ignorat nevoile românilor. Au nevoie să le dați o lecție, iar această lecție se va da, în prima etapă, cu referendumul din 26 mai.

Eu, Președintele României, voi face campanie împotriva acestor abuzuri! Eu voi face campanie împotriva acestor decizii pentru că este datoria oricărui om cinstit, patriot, pro-european, bun român, preocupat de viitorul țării, să facă campanie pentru o Românie mai bună! Eu mă voi implica!”

Ce este senzațional în acest discurs e felul în care Iohannis își pune toate ouăle într-un coș (să fim în spiritul Paștelui) în ziua fatidică de 26 mai, ziua care trebuie să consfințească înfrîngerea PSD și un nou start pentru România.

Ziua cînd se va vedea dacă românii se așează în spatele președintele, dacă îl urmează pe calea spre o altă Românie pentru care, primim asigurări, există deja soluții, există know-how pentru transpunerea lor în practică, mai trebuie doar susținerea publică de rigoare.
Încă mai mult, Iohannis lansează un mesaj de-a dreptul șocant, spunînd că, în cazul unei victorii contra PSD, marea schimbare trebuie să înceapă ”a doua zi”.
O teză care alimentează copios scenariul vehiculat de liberali, conform căruia o înfrîngere la vot a PSD echivalează cu o moțiune de cenzură care va alunga actualii guvernanți de la putere.
Un scenariu aberant, după Constituție și lege, dar care acum, iată, primește carburant chiar de la vîrful statului.

De fapt, bătălia nu se mai dă pentru justiție. Nici pentru cele cîteva fotolii europarlamentare.

Bătălia se dă pentru harponarea PSD.

Spunînd că va face campanie în pofida acuzațiilor care i se vor aduce, Iohannis transmite în clar că e conștient de încălcarea statutului său, dar că își asumă acest risc. Ba chiar pare mîndru de acest derapaj, pentru că e ”pentru România”.

Una peste alta, tot discursul prezidențial e construit integral pe conceptul că a venit momentul lui ”acum ori niciodată”, pe 26 mai, ziua cînd vom ști dacă românii resping total PSD și lansează România pe o cu totul altă orbită.

De aici marea întrebare:
Și dacă votul va da cîștig de cauză tot PSD?

Efectul politic pentru Iohannis va fi fatal: toate vorbele din această seară i se vor sparge în cap. Semnificațiile vor fi inverse: românii nu sunt alături de el, românii nu vor să dea vot de blam PSD, românii nu vor reforme majore în sensul sugerat de președinte, românii nu au acceptat să se încoloneze în spatele său, românii au decis că tot PSD merită votul lor, românii nu vor soluțiile lui Iohannis. Poate chiar românii nu vor o Românie europeană!
Întregul construct prezidențial se va scufunda peste noapte precum Titanicul.

De ce și-ar fi asumat, totuși, acest tip de strategie politică ultra-riscantă – totul sau nimic -, președintele Iohannis încă din debutul campaniei, cînd putea clama aceste lucruri, foarte bine, imediat după alegeri, și doar în cazul unei victorii? Ar fi rămas la fel de valabile.
Din prostie, ar fi o explicație. Una pe care ne vine foarte dificil să o luăm în calcul, totuși. Pentru că un președinte nu e niciodată, nicăieri în lume, singur, de capul lui. În spate are mereu forțe importante, capabile de principiu să-l oprească de la a face măcar greșeli mari, dacă cele mici se mai strecoară.

Mult mai probabile sunt, în opinia noastră, alte două ipoteze.

Prima, e că Iohannis știe ceva ce restul românilor nu știu, despre alegerile din 26 mai. Ceva care îi oferă siguranță și confort, vorba reclamei. Și curajul de a paria la mare risc. O siguranță similară celei afișate în 2014, cînd părea extrem de relaxat vizavi de procesul cu ANI care l-ar fi putut scoate din cursă înainte să o înceapă. Azi, știm că de acea siguranță erau responsabili Coldea, SRI, Kovesi & comp.

A doua e că președintele e dirijat controlat către prăpastie de structuri din același aluat cu cele care l-au cocoțat la putere în 2014, în urma unor jocuri politico-electorale de mare anvergură. Pentru că Alesul, de astă dată, e altul. L-au pus să-și ridice singur ștacheta doar pentru a-și rupe lesne gîtul după 26 mai, exact precum Antonescu.

Nu ar fi primul caz, probabil nici ultimul. (Bogdan Tiberiu Iacob)